alephnews Vezi versiunea web

SUA îşi actualizează strategia de apărare: „America First”, descurajarea Chinei şi un rol mai mare pentru aliaţi. Ce omite Pentagonul?

Soare Andreea · 6 oct. 2026, 08:27

SUA îşi actualizează strategia de apărare: „America First”, descurajarea Chinei şi un rol mai mare pentru aliaţi. Ce omite Pentagonul?

Administraţia Trump a prezentat o actualizare privind implementarea Strategiei Naţionale de Apărare (NDS) 2026, document care detaliază progresele realizate de Departamentul de Război în aplicarea noilor priorităţi strategice ale Statelor Unite. Actualizarea are la bază versiunea neclasificată a NDS, elaborată în concordanţă cu Strategia Naţională de Securitate din 2025 şi cu agenda preşedintelui Donald Trump, centrată pe principiile „America First” şi „Peace Through Strength”, scrie Monitorul Apărării.

Documentul confirmă o repoziţionare a politicii de apărare americane, cu accent pe apărarea teritoriului naţional, descurajarea Chinei în Indo-Pacific, creşterea contribuţiei aliaţilor şi consolidarea industriei americane de apărare. Washingtonul susţine că obiectivul nu este extinderea confruntărilor, ci crearea unei asemenea superiorităţi militare încât adversarii să considere agresiunea prea costisitoare.

Apărarea teritoriului SUA, prioritatea principală

Prima direcţie a strategiei este apărarea teritoriului american şi a intereselor SUA în emisfera vestică. Departamentul de Război îşi extinde implicarea în securizarea frontierei, combaterea traficului de droguri şi sprijinirea autorităţilor locale şi federale.

Administraţia Trump pune accent pe consolidarea parteneriatelor militare din America Latină şi Caraibe, în cadrul unei abordări prezentate drept „Trump Corollary to the Monroe Doctrine”. SUA urmăresc creşterea capacităţii statelor partenere de a combate reţelele de narcoterorism şi de a proteja infrastructura strategică, inclusiv Canalul Panama.

O componentă majoră rămâne modernizarea forţelor nucleare americane. Washingtonul continuă programul Sentinel, accelerează producţia bombardierului B-21 Raider şi dezvoltă capabilitatea SLCM-N. În paralel, este reevaluată politica de utilizare a armelor nucleare, cu obiectivul de a oferi preşedintelui mai multe opţiuni în cazul unei crize strategice.

Un alt proiect major este „Golden Dome for America”, sistem destinat apărării stratificate împotriva rachetelor, dronelor şi altor ameninţări aeriene. Pentagonul afirmă că primele teste au demonstrat componente importante ale sistemului, urmând ca o demonstraţie integrată să fie realizată în 2028.

Domeniul cibernetic şi ameninţarea reprezentată de drone au devenit, de asemenea, priorităţi. SUA îşi dezvoltă capabilităţile de apărare şi atac cibernetic şi urmăresc integrarea acestora în operaţiile militare, în timp ce autorităţile americane au extins măsurile de protecţie împotriva dronelor asupra unui număr mai mare de obiective strategice.

China şi Indo-Pacificul, principalul teatru strategic

A doua direcţie majoră este menţinerea unui echilibru de putere în Indo-Pacific, astfel încât China să nu poată domina regiunea sau să ameninţe interesele SUA şi ale aliaţilor.

Washingtonul insistă că urmăreşte evitarea unei confruntări directe cu Beijingul. În paralel cu dezvoltarea dialogului militar la nivel înalt, SUA consolidează însă descurajarea prin „negarea” capacităţii Chinei de a obţine rapid obiective militare.

Strategia pune accent pe First Island Chain şi pe dezvoltarea unor capabilităţi capabile să reziste unui conflict de mare intensitate: submarine, aviaţie cu rază lungă de acţiune, sisteme mobile de lovire terestră, apărare antiaeriană şi antirachetă, forţe speciale, capabilităţi spaţiale şi mine navale.

Un element esenţial îl reprezintă creşterea producţiei de muniţii. Departamentul de Război a creat Munitions Acceleration Council, iar bugetul pentru anul fiscal 2027 prevede aproape 53 de miliarde de dolari pentru muniţiile prioritare. Logica este aceea că superioritatea tehnologică trebuie completată de capacitatea de a produce rapid şi în cantităţi mari echipamente şi muniţii.

În acelaşi timp, SUA îşi consolidează accesul militar în regiune prin cooperarea cu Japonia, Australia, Filipine, Coreea de Sud şi alte state. AUKUS rămâne un proiect central, iar dezvoltarea infrastructurii militare australiene va permite rotirea submarinelor americane de clasă Virginia în Australia de Vest.

Aliaţii trebuie să contribuie mai mult

Una dintre principalele schimbări de abordare este accentul pus pe burden-sharing, respectiv împărţirea responsabilităţilor şi costurilor de apărare între Statele Unite şi aliaţi.

În Europa, Washingtonul promovează conceptul de „NATO 3.0”, prin care aliaţii europeni ar trebui să îşi asume responsabilitatea principală pentru apărarea convenţională a continentului. SUA au redus numărul brigăzilor de luptă alocate Comandamentului European de la cinci la trei şi analizează în continuare postura militară americană în Europa.

În acelaşi timp, administraţia Trump susţine că presiunea exercitată asupra aliaţilor produce rezultate. Germania şi alte state europene îşi majorează cheltuielile de apărare, iar aliaţii NATO achiziţionează mai multe echipamente americane şi participă la proiecte comune ale industriei de apărare.

În Indo-Pacific, Coreea de Sud este prezentată drept un exemplu important de asumare a responsabilităţii pentru propria apărare, în timp ce Japonia este încurajată să îşi accelereze eforturile de reînarmare. Australia rămâne un partener strategic esenţial prin AUKUS.

În Orientul Mijlociu, SUA urmăresc o integrare militară mai strânsă între Israel şi statele arabe din Golf, cu obiectivul ca partenerii regionali să poată contribui mai mult la descurajarea Iranului şi la apărarea propriilor teritorii.

Industria de apărare, considerată parte a puterii militare

A patra direcţie strategică vizează transformarea bazei industriale de apărare într-un element esenţial al puterii militare americane.

Washingtonul consideră că producţia insuficientă, problemele lanţurilor de aprovizionare, lipsa forţei de muncă şi procedurile birocratice reprezintă vulnerabilităţi strategice. Prin urmare, administraţia urmăreşte creşterea producţiei de muniţii şi arme, relocalizarea unor capacităţi industriale şi accelerarea introducerii tehnologiilor comerciale în sistemul militar.

Priorităţile includ inteligenţa artificială, dronele, armele hipersonice, tehnologiile cuantice, energia dirijată şi logistica în condiţii de conflict. Bugetul pentru 2027 prevede 114 miliarde de dolari pentru rachete, muniţii şi arme hipersonice şi 53,6 miliarde pentru capabilităţi destinate dronelor.

Construcţia navală reprezintă însă una dintre principalele vulnerabilităţi. Livrările submarinelor din clasa Virginia sunt sub nivelul necesar, iar întârzierile afectează atât necesarul american, cât şi angajamentele asumate prin AUKUS. Pentagonul încearcă să remedieze situaţia prin investiţii în şantiere, furnizori şi tehnologii de producţie.

Ce omite raportul către Congres?

Printre principalele omisiuni se numără impactul operaţiunilor militare americane din Orientul Mijlociu asupra refacerii stocurilor de armament, costurile războiului cu Iranul şi contradicţiile cu obiectivul declarat de evitare a „războaielor fără sfârşit”. Totodată, raportul tratează superficial intensificarea agresiunii Rusiei în Europa, sprijinul Moscovei pentru Iran şi continuarea războiului din Ucraina, în condiţiile în care SUA îşi reduc efectivele terestre din Europa de la cinci la trei brigăzi de luptă, decizie despre care analiştii avertizează că ar putea creşte vulnerabilitatea continentului în faţa Rusiei.