• Poliţia din Memphis a destructurat unitatea celor cinci poliţişti acuzaţi că au provocat moartea lui Tyre Nichols.
  • Cei cinci poliţişti de culoare erau membri ai Memphis Scorpion Unit, care a luat fiinţă în 2021.
  • Unitatea Scorpion a avut ca scop să „reducă violenţa armată, să fie vizibilă în comunităţi şi să aibă un impact asupra criminalităţii în creştere” .

Poliţia din Memphis a destructurat sâmbătă unitatea celor cinci poliţişti acuzaţi că au provocat moartea unui afro-american de 29 de ani, bătut cu bestialitate, înregistrarea video a acestor violenţe stârnind din nou groază şi nedumerire în Statele Unite, potrivit Le Monde.

Arestarea fatală a lui Tire Nichols a reaprins dezbaterea asupra violenţei poliţieneşti în Statele Unite, unde amintirea lui George Floyd, ucis în 2020 de un poliţist alb, rămâne vie, cu sentimentul că marile manifestaţii care au urmat nu au rezolvat nimic.

Cei 5 polițiști concediați

Cei cinci poliţişti de culoare erau membri ai Memphis Scorpion Unit, care a luat fiinţă în noiembrie 2021 cu scopul de a reduce numărul de activităţi ilegale în cartierele sensibile prin desfăşurarea mai multor poliţişti acolo.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Sâmbătă, poliţia din Memphis a declarat într-un comunicat că este în interesul tuturor să destructurăm definitiv unitatea Scorpion” .

Poliţiştii afectaţi unităţii şi-au dat acordul fără rezervă” , a adăugat comunicatul.

O decizie apreciată de familia lui Tyre Nichols

Familia lui Tire Nichols a salutat decizia prin intermediul unui comunicat al avocaţilor săi, considerând-o atât adecvată, cât şi proporţională” cu moartea tragică a lui Tire Nichols, dar şi „decentă şi corectă pentru toţi cetăţenii din Memphis” .

Sperăm că, în viitorul apropiat, şi alte oraşe vor lua măsuri similare cu unităţile lor de poliţie (pentru cartiere dificile) pentru a începe să genereze o mai mare încredere în rândul comunităţilor lor” , a adăugat familia.

Anterior, şefa poliţiei, Cerelyn Davis, care a creat această unitate, a raportat că Scorpion a avut succese la început, în special scăderea criminalităţii în 2022, după un record de 345 de omucideri în anul precedent, care a provocat indignare” , potrivit acesteia.

Unitatea Scorpion, care înseamnă Street Crimes Operation to Restore Peace in Our Neighbourhoods, a avut ca scop să reducă violenţa armată, să fie vizibilă în comunităţi şi să aibă un impact asupra criminalităţii în creştere” , a declarat ea pentru CNN.

Aproape 1.200 de morți în 2022 în interacțiuni cu poliția americană

La doi ani de la moartea afro-americanului George Floyd, numărul persoanelor care au murit în timpul interacţiunilor cu poliţia a doborât încă un record, cu 1.186 de decese pentru anul 2022, cel mai mare din ultimii zece ani, potrivit site-ului Mapping Police Violence”.

Cei cinci poliţişti implicaţi în moartea lui Tire Nichols au fost concediaţi, puşi sub acuzare pentru crimă şi închişi. Patru dintre ei au fost ulterior eliberaţi pe cauţiune, reaminteşte Le Monde.