• Anthony Blinken a reiterat, într-o convorbire la telefon cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, sprijinul SUA pentru o soluţie cu două state.
  • Convorbirea a avut loc în contextul în care Israelul se pregăteşte să formeze cel mai de dreapta guvern din istoria sa sub conducerea lui Benyamin Netanyahu, în urma alegerilor de marţi.
  • Fostul prim-ministru Netanyahu a încetat de mult timp să-şi mai afirme angajamentul faţă de aşa-numita „soluţie cu două state” , care implică crearea unui stat palestinian.

Şeful diplomaţiei americane, Anthony Blinken, a reiterat, într-o convorbire la telefon cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, sprijinul SUA pentru o soluţie cu două state, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat transmis sâmbătă, scrie presa internațională.

Convorbirea a avut loc în contextul în care Israelul se pregăteşte să formeze cel mai de dreapta guvern din istoria sa sub conducerea lui Benyamin Netanyahu, în urma alegerilor de marţi.

Fostul prim-ministru Netanyahu a încetat de mult timp să-şi mai afirme angajamentul faţă de aşa-numita soluţie cu două state” , care implică crearea unui stat palestinian.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În timpul convorbirii cu Mahmoud Abbas, Blinken a reafirmat încă o dată angajamentul (SUA) faţă de o soluţie cu două state” , se arată în comunicat.

Interlocutorii au discutat, de asemenea, despre eforturile comune de îmbunătăţire a calităţii vieţii poporului palestinian, a securităţii şi a libertăţii sale” .

Potrivit Departamentului de Stat, Blinken a subliniat îngrijorarea sa profundă cu privire la situaţia din Cisiordania, inclusiv la intensificarea tensiunilor, a violenţelor şi a pierderilor de vieţi palestiniene şi israeliene, şi a subliniat necesitatea ca toate părţile să depună eforturi pentru detensionarea situaţiei” .