Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a aprobat vineri o solicitare a Poliției Capitoliului privind trimiterea a 100 de membri ai Gărzii Naționale pentru a ajuta forțele de ordine în cazul izbucnirii unor violențe la protestul programat sâmbătă.

„În cazul în care Poliția Capitoliului va solicita asistență, vor cere mobilizarea Forței de Reacție a Gărzii Naționale după ce vor utiliza mai întâi capabilități ale forțelor de ordine locale, statale și federale”, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului, citat de site-ul Axios.com.

Cei 100 de membri ai Gărzii Naționale vor fi staționați sâmbătă în zona Armory, la periferia orașului Washington.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Fostul președinte american Donald Trump a exprimat susținere pentru mitingul programat sâmbătă. „Inimile și gândurile noastre sunt alături de persoanele persecutate atât de nedrept după protestele din 6 ianuarie”, a declarat Donald Trump.

Sâmbătă este programat în centrul Washingtonului un miting de amploare în semn de solidaritate cu indivizii arestați după violențele produse pe 6 ianuarie.

Senatul SUA şi Camera Reprezentanților au luat o serie de măsuri pentru protejarea personalului, înaintea celui mai mare test în materie de securitate de după violențele produse în ianuarie. Poliția Capitoliului a reinstalat deja gardul de protecție care a mai fost montat temporar în jurul sediului Congresului SUA după violențele produse pe 6 ianuarie. Șeful Poliției Capitoliului, Tom Manger, a declarat că gardul va fi demontat imediat după miting, dacă situația va permite acest lucru.

Mai multe clădiri ale Senatului SUA vor fi închise temporar vineri, pe fondul preocupărilor de securitate apărute în perspectiva mitingului.

„Poliția pare a fi foarte pregătită, mult mai bine decât înainte de 6 ianuarie. Cred că sunt pregătiți pentru orice s-ar putea întâmpla”, a comentat senatorul Chuck Schumer, liderul grupului democrat din Camera Reprezentanților.

Violențele produse pe 6 ianuarie la Capitoliu, în cursul unui miting al simpatizanților fostului președinte Donald Trump, s-au soldat cu cinci morți şi aproximativ 150 de răniți, în principal în rândul forțelor de ordine. Peste 600 de indivizi au fost inculpați după protestele violente din ianuarie.