- Suedia e prima țară din lume care vrea să își înregistreze numele.
- Suedia a depus cerere la Oficiul UE pentru Proprietate Intelectuală.
- 45% dintre turiști confundă locurile cu același nume.
- Sondaj: 8% din turiști au greșitlocul din cauza confuziilor de nume.
- În lume mai sunt alte 8 regiuni numite Suedia.
- Studiu: 54% dintre americani susțin ideea înregistrării numelor.
- 45% dintre britanici susțin ideea înregistrării numelor.
- 44% dintre suedezisusțin ideea înregistrării numelor.
- În lume, sunt 48 de locuri care se numesc Paris, 25 de locuri care se numesc Roma și 23 de locuri care se numesc Moscova.
Numai una-i norocoasă. Suedia e prima țară din lume care a depus cerere la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală să își înregistreze numele.
Decizia vine după ce un sondaj făcut de organizația „Visit Sweden” arată că aproape jumătate dintre turiști – 45% – se confruntă cu denumiri de locuri cu același nume atunci când își planifică călătoriile, iar 8% spun că din cauza similitudinii dintre nume au ajuns în destinația greșită. În lume mai sunt alte 7 regiuni numite Suedia și să nu mai existe confunzii – o mare parte dintre tinerii care călătoresc – 54% dintre americani, 45% din britanici și 44% dintre suedezi – susțin ideea mărcii înregistrate – mai arată studiul.
„Ne flatează că alte locuri vor să fie numite Suedia, dar noi am prefera să existe doar una. Suedia noastră. Cea cu lacuri, insule, păduri, cultura fika, designul emblematic și cea mai bună mobilă modulară din lume„, a spus Susanne Anderson, CEO al Visit Sweden.
Ea îi roagă pe oameni să semneze o petiție și să-i ajute pe călători să descopere unica și originala Suedia.
În lume, sunt 48 de locuri care se numesc Paris – nume care se regăsește în 17 țări. În unele state, Paris poate fi găsit de mai multe ori – de exemplu în America, Indonesia și Haiti. America are cel mai mare număr de localități numite Paris, 22.
Și numele Roma se găsește în 25 de locuri din lume – aflate în 7 țări. În America sunt cele mai multe localități denumite Roma – 18.
Moscova este și ea răspândită în lume – sunt 23 de locuri denumite Moscova – aflate în două țări – Rusia și America. În Rusia e o singură Moscova, iar în America 22.