• Joe Biden se întâlneşte acum cu liderii din formatul Bucureşti 9 (B9).
  • Formatul Bucureşti sau Bucureşti 9 este o organizaţie înfiinţată pe 4 noiembrie 2015 în Bucureşti, la iniţiativa preşedintelui României Klaus Iohannis şi a preşedintelui Poloniei Andrzej Duda, în cadrul unei întâlniri bilaterale.
  • În cadrul summit-ului Bucureşti 9 participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.

Joe Biden se întâlneşte acum cu liderii din formatul Bucureşti 9 (B9). Formatul Bucureşti sau Bucureşti 9 este o organizaţie înfiinţată pe 4 noiembrie 2015 în Bucureşti, la iniţiativa preşedintelui României Klaus Iohannis şi a preşedintelui Poloniei Andrzej Duda, în cadrul unei întâlniri bilaterale.

În cadrul summit-ului Bucureşti 9 participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.

,,Nu numai că suntem puternici – ei bine, suntem mai puternici” , a spus Biden.

Recomandări

CINE VA FI PREȘEDINTE?
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
SWIFT ÎNDEAMNĂ LA VOT
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
AI GRIJĂ DE COPIL
CE VA FACE TRUMP?

Biden a declarat că cei din jurul mesei de la summit-ului Bucureşti 9 ştiu ,,mai bine decât oricine” care este miza în Ucraina.

,,Liderii din jurul acestei mese au intervenit în mod repetat pentru a-şi reafirma sprijinul, a spus el.

Biden a reiterat apoi că va apăra ,,fiecare centimetru al NATO” .

,,Ceea ce este în joc nu este doar Ucraina, ci şi libertatea” , a spus el.

Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut o ,,mare greşeală” anunţând că va suspenda participarea la acordul nuclear New START, a declarat Joe Biden.

Ce a spus Iohannis

,,Este extrem de relevant faptul că ne întâlnim, din nou, în Formatul Bucureşti 9 – pe care l-am lansat în 2015, alături de Preşedintele Duda – acum când ne apropiem de marcarea unui an de la revenirea războiului în Europa. Acest război a adus doar suferinţă şi deznădejde, crime şi strămutarea a milioane de ucraineni, distrugeri fără precedent şi nesiguranţă.

Noi, liderii de pe Flancul Estic, avem datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii. Trebuie să continuăm să dovedim fermitate în îndeplinirea angajamentelor de sprijin pentru Ucraina, atât cât va fi necesar, pentru a câştiga acest război.

România va continua să facă acest lucru. Nu suntem singuri în demersul nostru. Efortul nostru are un obiectiv şi o amploare transatlantice şi salut prezenţa astăzi a Preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, care reconfirmă substanţa Formatului Bucureşti 9 şi angajamentul Administraţiei SUA faţă de securitatea Flancului Estic. Acest angajament este extrem de solid şi vizionar: o prezenţă militară americană crescută – care trebuie să continue – şi pregătirea unei strategii a Statelor Unite ale Americii pentru Marea Neagră. Salut, de asemenea, participarea Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, pentru coordonarea deschisă şi oportună.

Acum aproape un an, Rusia a încercat să distrugă securitatea europeană şi euroatlantică şi sistemul internaţional bazat pe reguli. Rusia acţionează după un model de comportament agresiv, pe care l-am putut observa deja în Republica Moldova, Georgia şi Ucraina.

Astăzi, aceşti parteneri beneficiază de sprijinul Aliaţilor pentru rezilienţa pe termen lung, care le este necesară pentru obţinerea unei păci durabile, stabilitate şi prosperitate. De asemenea, sprijinim cu tărie perspectiva euroatlantică a Ucrainei.

Pentru a ne asigura că acest război brutal împotriva Ucrainei este actul final al Rusiei, trebuie să fim fermi în descurajarea altor agresiuni şi să o înfrângem pe aceasta. NATO este puternică şi dovedeşte un angajament clar faţă de Ucraina şi cetăţenii săi. B9 este mai puternic ca oricând. Aştept cu nerăbdare să continuăm să ne coordonăm în pregătirea unui Summit NATO de succes la Vilnius” .