Summitul G20: Liderii aprobă formal acordul privind impozitarea multinaţionalelor

UPDATE 18.15. Disensiuni între Occident şi puterile din Asia pe tema soluţiilor de protejare a climei

Liderii care participă la summitul Grupului ţărilor puternic dezvoltate şi emergente au disensiuni pe tema planului de reducere a emisiilor poluante, China şi India exprimând obiecţii faţă de măsurile stricte propuse de ţările din Uniunea Europeană şi de Statele Unite.

Conform agenţiei Reuters şi cotidianului La Repubblica, China şi India nu sunt de acord să asume angajamente clare de eliminare a emisiilor de dioxid de carbon prin renunţarea la utilizarea combustibililor fosili în transporturi şi industrie. Un proiect al Declaraţiei summitului G20 elimină sintagma „acţiuni imediate” necesare pentru limitarea încălzirii climei.

„Pentru menţinerea obiectivului de limitare a creşterii temperaturii globale la 1,5 grade Celsius vor fi necesare acţiuni semnificative şi eficiente din partea tuturor ţărilor”, arată proiectul Declaraţiei summitului de la Roma.

De asemenea, potrivit proiectului, noul obiectiv ar fi eliminarea emisiilor de dioxid de carbon „până la jumătatea secolului”, un termen mai general în comparaţie cu cel exact, anul 2050. Aceasta pare a fi o concesie oferită Chinei, care ar vrea să mute acest termen-limită în anul 2060, şi Indiei, care nu a fixat deocamdată niciun termen.

China şi India par să respingă măsurile stricte propuse de ţările din Uniunea Europeană, de Marea Britanie şi Statele Unite pentru protejarea climei, argumentând că eliminarea combustibililor fosili din transporturi şi industrie ar afecta puternic economiile ţărilor emergente şi aflate în dezvoltare.

Summitul G20 are ca prioritate pregătirea poziţiei statelor dezvoltate şi emergente înaintea „Conferinţei părţilor pe tema schimbărilor climatice” (COP26), organizată sub egida Naţiunilor Unite în perioada 31 octombrie-12 noiembrie, în oraşul britanic Glasgow. Din Grupul G20 fac parte Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite, Turcia şi Uniunea Europeană.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Grupul statelor puternic dezvoltate şi emergente a aprobat formal sâmbătă, la summitul de la Roma, acordul internaţional privind impozitarea companiilor multinaţionale cu 15% şi redistribuirea unei părţi a profiturilor, începând din anul 2023, informează cotidianul The Washington Post.

Noua cotă minimă de impozitare de 15%, susţinută deja de Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), are rolul de a inversa tendinţa din ultimele decenii, când companiile multinaţionale au redus contribuţiile printr-un sistem de mutare a sediilor şi activităţilor, ceea ce conform experţilor a lipsit guvernele de fonduri pentru programe sociale. Acordul este un succes şi pentru secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, care are ca prioritate crearea unui cadru legal internaţional pentru taxarea companiilor multinaţionale.

„Cerem grupului reunit OECD-G20 să dezvolte rapid reglementări şi instrumente multilaterale unitare, pentru a asigura că noile reguli vor intra în vigoare la nivel mondial începând din anul 2023”, arată proiectul Declaraţiei concluziilor summitului de la Roma, potrivit cotidianului La Repubblica.

Noul plan de impozitare fusese aprobat deja de miniştrii de Finanţe din statele G20, iar sâmbătă a primit avizul formal din partea liderilor ţărilor, reuniţi la Roma.

Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) a anunţat, pe 8 octombrie, un acord internaţional privind impozitarea companiilor multinaţionale cu 15% şi redistribuirea unei părţi a profiturilor, începând din anul 2023. Acordul a fost susţinut deja de 136 de ţări şi jurisdicţii reprezentând peste 90% din valoarea PIB-ului mondial. „Noul sistem prevede şi realocarea a peste 125 de miliarde de dolari din profiturile celor mai mari şi mai profitabile companii multinaţionale în toate ţările din lume, astfel încât să se asigure că aceste firme achită contribuţii fiscale corecte oriunde desfăşoară activităţi şi generează profituri”, a precizat OECD.

Acordul a fost obţinut după doi ani de negocieri intense pentru adaptarea sistemului fiscal internaţional la secolul 21, în contextul digitalizării economiilor. Acordul este semnat de 136 de ţări şi jurisdicţii din totalul de 140 de membri ai Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare. Patru ţări – Kenya, Nigeria, Pakistan şi Sri Lanka – nu au susţinut deocamdată acordul fiscal.

Acordul are ca bază „Soluţia pe Doi Piloni”. „Pilonul întâi” prevede redistribuirea anuală a profiturilor multinaţionalelor în valoare de 125 de miliarde de dolari în toate jurisdicţiile internaţionale, pentru a facilita accesul la fonduri al ţărilor aflate în dezvoltare. „Pilonul doi” prevede introducerea unui impozit corporativ mondial de 15%, care li se va aplica firmelor multinaţionale ce au venituri de peste 750 de milioane de euro (867 de milioane de dolari, conform valorii actuale de conversie). Acest mecanism ar urma să genereze venituri fiscale suplimentare de 150 de miliarde de dolari anual la nivel mondial.

Premierul Italiei, Mario Draghi: „Construim un nou model economic”

Mario Draghi, premierul Italiei, a pledat sâmbătă, la summitul Grupului statelor dezvoltate şi emergente (G20), pentru construirea unui „nou model economic”, prin care să fie reduse inegalităţile şi să fie promovată sustenabilitatea la nivel mondial.

„La aproximativ doi ani de la începerea pandemiei, putem în sfârşit să privim spre viitor cu optimism. Succesul campaniilor de vaccinare şi acţiunile coordonate de guverne şi de băncile centrale au permis relansarea economică pe plan mondial”, a declarat Mario Draghi, premierul Italiei, ţară care deţine în prezent Preşedinţia G20.

„Multe state au aplicat planuri de relansare pentru a stimula creşterea economică, pentru a reduce inegalităţile şi a promova sustenabilitatea. Împreună, construim un nou model economic, de care va beneficia toată lumea”, a subliniat Mario Draghi, citat de cotidianul La Repubblica.

„Teme precum pandemia, schimbările cimatice, taxarea egală – toate acestea nu le putem face singuri. Rezultatele G20 în domeniul taxelor ne amintesc ceea ce putem face împreună. Aceste lucruri trebuie să ne încurajeze să fim ambiţioşi în toate domeniile în care colaborăm”, a insistat Mario Draghi.

Exit mobile version