• Jandarmeria: Suporterii aveau obiecte contondente, arme albe
  • 30 de oameni au fost duși la Poliție, pentru audieri
  • Doi jandarmi au fost răniți în urma operațiunii

A fost nevoie de „o intervenție rapidă, fermă” a jandarmilor, deoarece suporterii refugiați în garnitura de metrou aveau asupra lor obiecte contondente, arme albe, explică Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

Premergător acestui eveniment sportiv au existat mai multe informații prin care membrii celor două galerii intenționau să se întâlnească pentru a-și rezolva anumite rivalități. Din această cauză, la planificarea misiunii au fost luate în calcul dispozitive de jandarmi în zona stadionului pentru a preveni aceste incidente. Evenimentele sportive se desfășoară fără spectatori, dar, având aceste informații, am fost obligați să luăm măsuri de prevenire în zona stadionului și în proximitatea sa”, spune Georgian Enache, de la Jandarmeria București.

El a mai spus că grupul susținătorilor echipei Dinamo, de circa 60 de persoane, a fost identificat în jurul orei 13.00, iar cel al echipei CSA Steaua avea în jur de 100 de persoane.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Grupul de suporteri foarte agresivi s-a refugiat în garnitura de metrou staționată. Jandarmii au cerut să părăsească garnitura de metrou, că au creat panică, moment în care doi jandarmi au fost agresați. A fost nevoie de o intervenție rapidă, fermă. Jardarmii au extras persoanele violente din acea zonă, s-a luat măsura imobilării acestora”, mai susține Enache.

Potrivit Jandarmeirie Capitalei, au fost duse la poliție 30 de persoane.

„Ca urmare a acestor incidente au fost luate următoarele măsuri: sesizarea parchetului competent sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, a infracțiunii de tulburarea a ordinii și liniștii publice și de efectuare de operațiuni cu materiale pirotehnice fără drept. De asemenea, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale”, conchide Jandarmeria Capitalei.

Galeriile echipelor de fotbal Steaua şi Dinamo s-au ciocnit la metrou, vineri, înaintea meciului din Liga 3 Dinamo-CS Steaua, care se joacă în Ştefan cel Mare. Jandarmii au intervenit pentru a calma spiritele. Doi jandarmi au fost loviți.