Surpriza avută de angajații Poliției de Frontieră Orșova. Ce au găsit în perete când au venit la muncă

Vipera găsită de polițiștii de frontieră din Orșova în perete.

„Interacţiunea cu şerpii sau viperele este un real pericol în sezonul cald, iar posibilitatea de a le întâlni apare în cele mai nebănuite locuri. În cursul zilei de ieri (marţi – n.r.), jandarmii au fost solicitaţi să intervină în municipiul Orşova, deoarece funcţionarii unei instituţii au observat o viperă ascunsă într-un birou”, anunţă Jandarmeria Mehedinţi.

Ajunşi la adresa indicată, jandarmii au constatat că panica a fost produsă de o viperă, cu lungimea de aproximativ 20 centimetri, ascunsă sub lambriul de pe un perete.

„Vipera a fost îndepărtată din acel loc şi ulterior, eliberată în habitatul natural. Le recomandăm cetăţenilor să nu încerce să îndepărteze singuri reptilele, ci să ne solicite sprijinul în astfel de situaţii”, precizează jandarmii din Mehedinţi.

Exit mobile version