• Armata israeliană a primit ordin să se pregătească de un posibil atac al SUA asupra Iranului
  • Oficialii israelnei de rang înalt, citațu de axios.com, spun că atacul ar putea apărea la finalul mandatului lui Trump
  • Armata israeliană se pregăteşte de posibile riposte ale Iranului în mod direct sau prin intermediari din Siria, Liban şi Fâşia Gaza

Armata israeliană a primit ordine în ultimele săptămâni să se pregătească pentru posibilitatea unui atac al Statelor Unite asupra Iranului la finalul mandatului preşedintelui american în funcţie, Donald Trump, afirmă oficiali israelieni de rang înalt citaţi de site-ul de ştiri Axios.com.

Guvernul Benjamin Netanyahu a transmis armatei israeliene să fie pregătită pentru un astfel de scenariu nu pe baza unor informaţii specifice că Donald Trump va ordona un atac asupra Iranului, ci pentru că experţii israelieni anticipează o „perioadă foarte sensibilă” înainte de începerea mandatului preşedintelui Joseph Biden, pe 20 ianuarie 2021.

Armata israeliană se pregăteşte de posibile riposte ale Iranului în mod direct sau prin intermediari din Siria, Liban şi Fâşia Gaza.

Recomandări

CE REFORME VOR PARTIDELE
TOM CRUISE E PREMIAT
CINE L-A UCIS PE KIRILLOV
USR-OUT?
IAȘUL- CENTRU AL CUANTICII?
NOUL PROGRAM DE GUVERNARE

Ministrul israelian al Apărării, Benjamin Gantz, a discutat de două ori în ultimele două săptămâni cu secretarul interimar al Apărării din SUA, Christopher Miller, despre cooperarea militară şi despre Iran şi Siria.

Duminică, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, şi Yossi Cohen, directorul serviciului israelian de informaţii Mossad, s-au deplasat în secret în Arabia Saudită, unde s-au întâlnit cu prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, şi cu secretarul de Stat american în exerciţiu, Mike Pompeo. Vizita se înscrie în eforturile Administraţiei Donald Trump de normalizare a relaţiilor dintre Arabia Saudită şi Israel.

Administraţia de la Teheran a ameninţat, săptămâna trecută, că va riposta la un eventual atac al Statelor Unite, pe fondul informaţiilor că preşedintele în funcţie, Donald Trump, ar vrea să lanseze o operaţiune pentru distrugerea instalaţiilor nucleare iraniene. „Orice acţiune împotriva naţiunii iraniene ar atrage cu siguranţă o reacţie devastatoare”, a declarat Ali Rabiei, purtătorul de cuvânt al Administraţiei de la Teheran.

Potrivit unor surse citate de cotidianul The New York Times, preşedintele în funcţie al Statelor Unite, Donald Trump, a evocat ideea unui atac asupra instalaţiilor nucleare iraniene, în contextul unor nereguli semnalate de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. Consilierii lui Donald Trump l-au oprit să lanseze o acţiune militară, argumentând că un astfel de atac ar risca să genereze un conflict de amploare în ultimele săptămâni ale mandatului actualului preşedinte al SUA.

Recent, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a cerut clarificări din partea Iranului privind activităţi suspecte într-un complex nuclear. Potrivit unui raport de evaluare, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică consideră „neverosimile din punct de vedere tehnic” informaţiile furnizate de Teheran despre activităţile într-un complex nuclear. Administraţia de la Teheran continuă să acumuleze stocuri de uraniu purificat, cantitatea depăşind de 12 ori limita autorizată prin Acordul nuclear semnat cu marile puteri. Iranul a intensificat activităţile de stocare a uraniului ca reacţie la retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul.

Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, a declarat că victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial oferă Statelor Unite posibilitatea de remediere a „erorilor din trecut”. „Obiectivul nostru este să reducem presiunile sancţiunilor care afectează poporul nostru. De fiecare dată când avem ocazia, acţionăm în mod responsabil”, a argumentat Hassan Rohani. În cazul anulării sancţiunilor americane, Iranul intenţionează să revină la respectarea totală a angajamentelor internaţionale.

Ambasadorul Israelului în Statele Unite, Ron Dermer, a îndemnat viitoarea Administraţie Joseph Biden să nu revină în Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul. În cadrul unei întâlniri cu ambasadorii Emiratelor Arabe Unite şi Bahrainului, Ron Dermer a îndemnat viitoarea Administraţie de la Washington să analizeze atent realitatea din Orientul Mijlociu şi să caute modalităţi de îmbunătăţire a relaţiilor dintre Israel şi ţările arabe, nu să revină la Acordul nuclear cu Iranul. „Consultaţi-vă cu aliaţii din regiune. Discutaţi cu noi pentru a obţine o poziţie comună asupra abordării faţă de Iran. Nu doar asupra problemei nucleare, ci şi asupra agresiunilor iraniene din regiune. Statele Unite vor avea o poziţie mai bună în raport cu Iranul”, a declarat ambasadorul Israelului, Ron Dermer.

Preşedintele Donald Trump a anunţat în 2018 retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni. Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania menţin Acordul atomic cu Iranul. Joseph Biden, preşedintele-ales al SUA, consideră că retragerea din Acordul nuclear cu Iranul a fost o greşeală, semnalând că vrea revenirea în acest tratat.