Dacian Cioloș a demisionat de la șefia USR: „Am considerat firesc și de bun simț”

Dacian Cioloş acuză PNL

Dacian Cioloş acuză PNL

UPDATE

Am considerat firesc și de bun simț să-mi prezint demisia, pentru că sensul participării la alegerile interne a fost modernizarea partidului. Credința mea e că USR e o alternativă la extremism. Rămân în continuare în partid, rămân membru de partid.

Rămâne președinte interimar Cătălin Drulă până când conducerea decide congres pentru alegeri. E nevoie de un partid credibil și conectat la modernizarea României.

În vară i-am propus lui Dan Barna să nu candidăm nici unul, pentru a creea condițiile unei regenerări. Am ajuns în aceeași situație cu câteva luni mai târziu. Nu mai candidez la funcția de președinte, nu are nici un sens.

Nu am în calcul să refac proiectul PLUS. Voi continua dialogul cu membrii de partid. Dacă nu aveam susținerea Biroului Național, acel program nu avea nici un sens, pentru că aveau nevoie de votul BN. Nu a fost nicio amenințare ca să sperii colegii din BN”, a spus Dacian Cioloș, în direct, în urmă cu doar câteva minute.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Biroul Național al USR, dominat de echipa Dan Barna, s-a întâlnit, luni dimineața, la ora 10:00 și a discutat și despre programul prezentat de Dacian Cioloș pentru reformarea partidului. Președintele USR a condiționat rămânerea la șefia partidului de adoptarea programului propus, joi seară, care a generat tensiuni în interiorul partidului.

Proiectul lui Dacian Cioloș a fost respins în cadrul ședinței Biroului Național. Pentru proiectul lui Cioloș au votat 11 din cei 25 de membri ai conducerii partidului.

Dacian Cioloș a anunțat că acceptă câteva dintre amendamentele făcute de către membrii Biroului Național la proiectul său, dar principalele amendamente de substanță le refuză.

Cătălin Drulă, vicepreședinte USR, a catalogat propunerea președintelui USR drept „lipsă de încredere în democrație”. Acesta a anunțat public și că este pregătit să preia conducerea partidului în cazul în care Cioloș își anunță demisia.

 „Îmi voi face datoria”, a declarat Drulă, vineri seară.

În plus, Cătălin Drulă a obținut cel mai mare număr de voturi la Congresul USR PLUS din 3 octombrie 2021, respectiv 701 voturi.

Dacian Cioloș ar urma să anunțe, în cursul zilei de astăzi, decizia sa. La ora 18:00, el va susține o conferință de presă la sediul partidului.

„O să anunț decizia mea în cursul zilei de azi”, a spus Cioloș.

Cele trei mari schimbări cerute de Dacian Cioloș și respinse de majoritatea din Biroul Național:

– O comisie externă care să facă propuneri de politici și miniștri pentru guvernul din umbră. Echipa Barna susține că este nestatutară.
– Oprirea excluderilor pe motiv de delict de opinie. Echipa din vechiul USR arată că nu există un astfel de fenomen, fiind vorba, mai ales, de excluderea unor membri care nu au respectat statutul.
– Schimbarea secretarului general al USR, apropiat de Dan Barna. Dacian Cioloș vrea înlocuirea acestuia, deși, în statutul partidului, se arată că acesta e numit de o majoritate de două treimi din membrii Biroului Național.

Exit mobile version