- Marcel Ciolacu îşi anunţă marţi candidatura la alegerile prezidenţiale, spun, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea partidului.
- Marcel Ciolacu va deveni oficial candidatul partidului pentru Palatul Cotroceni, sâmbătă, în Congresul PSD.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, îşi anunţă marţi candidatura la alegerile prezidenţiale, spun, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea partidului.
„Marcel (Ciolacu – n.r.) îşi va anunţa astăzi (marţi – n.r.) colegii că va candida la prezidenţiale”, spun surse din conducerea PSD.
El va posta pe reţelele sociale şi un clip video, pe care l-a înregistrat recent.
Candidatura lui Marcel Ciolacu la alegerile prezidenţiale urmează să fie validată sâmbătă, în timpul congresului social-democraţilor, în cadrul căruia va fi aleasă şi conducerea partidului.