• Vicepremierul Dan Barna i-a convocat pe miniștrii USR PLUS într-o ședință
  • Tema discuțiilor va fi participarea sau boicotarea ședinței Executivului
  • După discuții, miniștrii USR PLUS au hotărât să participe la ședința Executivului

UPDATE 12.30 – Miniștrii USR PLUS participă la ședința Executivului

Miniștrii USR PLUS vor participa la ședința Guvernului, care este programată să înceapă la ora 13.00, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea alianței. Decizia a fost luată în timpul întâlnirii acestora cu Dan Barna.

„Vom participa la ședința de Guvern. Am luat această decizie în timpul întâlnirii pe care am avut-o cu dan (Barna – n.r.)”, au declarat pentru MEDIAFAX surse participante la discuție.

Știre inițială

Vicepremierul Dan Barna i-a convocat pe miniștrii USR PLUS într-o ședință, care va avea loc la ora 12.00, în biroul său de la Palatul Victoria, pentru a decide dacă vor participa la ședința Executivului de joi, care este programată la ora 13.00, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Alianță.

Recomandări

CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE
AMENINȚĂRI DIN 2013
CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?

Întâlnirea dintre vicepremierul Dan Barna, lider USR, și miniștrii alianței USR PLUS va avea loc la ora 12.00. Tema discuțiilor va fi participarea sau boicotarea ședinței Executivului, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea Alianței USR PLUS.

„Intenția noastră este de a nu valida nicio acțiune a premierului Cîțu, dar vom decide la 12.00 cum vom acționa”, potrivit surselor MEDIAFAX.

Alianța USR PLUS a anunțat că Florin Cîțu nu mai are susținerea Alianței USR PLUS pentru rămânerea în funcția de prim-ministru și a cerut de urgență o ședință a Coaliției pentru a discuta retragerea sprijinului politic pentru premier, după ce prim-ministrul l-a revocat din funcția de ministru al Sănătății pe Vlad Voiculescu.