• Nivelul de radiații de la Cernobîl pune din nou ucrainenii în alertă.
  • Conform unor surse ucrainene, riscul de radiații ar putea crește.
  • Centrala a fost preluată de forțele rusești pe data de 24 februarie.

Compania nucleară de stat ucraineană Energoatom a avertizat că nivelurile de radiaţii din jurul centralei nucleare de la Cernobîl „riscă să crească”. Sistemele de monitorizare a radiaţiilor nu funcţionează.

„Nu există date privind starea actuală a poluării cu radiaţii a mediului din zona de excludere, ceea ce face imposibilă o reacţie adecvată la ameninţări”, a precizat compania într-o declaraţie preluată de Sky News.

Centrala, care a fost scena celui mai grav accident nuclear din lume în 1986, a fost preluată de forţele ruseşti la 24 februarie. La doar câteva zile mai târziu, forţele Kremlinului au atacat centrala nucleară Zaporojie, situată în oraşul Enerhodar din sud-estul ţării, declanşând un incendiu uriaş.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Acţiunea a atras imediat condamnarea liderilor mondiali, ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, avertizând că atacul a reflectat o „nouă escaladare periculoasă” a conflictului care ar fi putut duce, cu uşurinţă, la un dezastru.

Aproape jumătate din angajații centralei nucleare de la Cernobîl au putut părăsi centrala pentru prima dată de la începutul invaziei în Ucraina

Aproximativ jumătate din personalul care a lucrat fără întrerupere la instalațiile de deșeuri radioactive de la Cernobîl, de când forțele rusești au preluat controlul asupra sitului luna trecută, a fost înlocuit de alți angajați ucraineni, a anunțat duminică organismul de supraveghere nucleară al ONU.

În urmă cu mai bine de trei săptămâni, forțele rusești au preluat controlul asupra instalațiilor de gestionare a deșeurilor din apropierea centralei nucleare, acum dezafectată.

Aproximativ 200 de angajați în schimburi și membri ai Gărzii Naționale ucrainene au rămas blocați la centrală din 24 februarie, prima zi de război dintre Rusia și Ucraina, când trupele rusești au pus stăpânire pe centrala nucleară.