• Susţinătoii lui Navalnîi au protestat din nou în centrul Moscovei.
  • Oamenii s-au aşezat într-un lanţ al Solidarităţii şi Iubirii, dedicat Iuliei Navalnîi.
  • Vladimir Putin susţine că ţările occidentale se află în spatele protestelor.

Valentine’s Day i-a scos în stradă pe susţinătorii lui Navalnîi. De data aceasta, manifestaţiile din centrul Moscovei au fost unele paşnice. Oamenii s-au aşezat într-un lanţ al Solidarităţii şi Iubirii, dedicat soției lui Navalnîi, Iulia.

Vladimir Putin susţine că ţările occidentale se află în spatele protestelor din Rusia şi se folosesc de opozantul Aleksei Navalnîi.

În ceea ce priveşte faptul că oamenii protestează nu numai pentru susţinerea celui anchetat, da, probabil aveţi dreptate, asta se întâmplă. Ştiţi ce? Această persoană anchetată este folosită exact în momentul în care oamenii din întreaga lume, inclusiv a noastră, sunt obosiţi, iritaţi şi nemulțumiți”, a declarat Vladimir Putin, președintele Rusiei.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT