• Talibanii sunt unii dintre principalii beneficiari ai industriei narcotice.
  • Afganistanul înregistrază 80% din exporturile ilegale de opiacee.
  • Prețul opiului s-a triplat, de la $70 la $200.

Talibanii au decis să oprească producția de opium. Ei le-au spus fermierilor să nu mai cultive macii din care se produce drogul. Asta a făcut ca prețurile să crească exponențial.

Există informații cum că talibanii vor să treacă de partea bună a legii și să cultive șofranul în locul macului, planta din care se produce opiul. Însă nu este nimic confirmat.

Zabiullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al talibanilor, a anunțat că ei nu vor permite traficul de droguri. Însă când au anunțat acest lucru, nu au oferit detalii despre modul în care grupul islamist intenționează să aplice interdicția. Talibanii au fost multă vreme unii dintre principalii beneficiari ai industriei narcotice, folosind impozitarea afacerii cu droguri pentru a-și finanța insurgența de mai bine de 20 de ani. Când erau la putere, înainte de invazia Statelor Unite din 2001 , ei au interzis inițial producția de opiu, dar ulterior au pedepsit doar consumul, nu cultivarea și comercializarea lui.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Îți spun că Afganistanul reprezintă aproximativ 80% din exporturile ilegale de opiacee din lume, iar sezonul de plantare a macului începe în aproximativ o lună.

Fermierii locali din mai multe provincii au declarat că prețurile brute ale opiului s-au triplat, de la aproximativ 70 dolari la 200 pe kilogram, din cauza incertitudinii cu privire la producția viitoare. Unul dintre fermierii de opiu din Kandahar, a declarat că ei sunt nemulțumiți, dar nu vor avea de ales decât să se supună dacă talibanii vor trece la aplicarea interdicției.

Această nouă interdicție a opiului ar reprezenta un risc politic pentru grup. Dar le-ar putea câștiga un grad de recunoștință din partea guvernelor străine, în special în Europa, Rusia și Iran, principalele piețe ale drogurilor afgane.