Tânărul vaccinat cu Moderna în loc de Pfizer a fost sunat de Valeriu Gheorghiță. Ce i-a transmis

Valeriu Gheorghiță

Valeriu Gheorghiță

Președintele Comitetului Național de Coordonare a Activității de Vaccinare (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, l-a sunat, miercuri, pe tânărul vaccinat cu Moderna în loc de Pfizer. În cazul său nu se impune reluarea schemei de imunizare.

Dr. Valeriu Gheorghiță a solicitat contactul tânărului vaccinat cu Moderna în loc de Pfizer, la Centrul de Vaccinare de la Romexpo, și i-a telefonat pentru a-l liniști din punct de vedere medical.

În cazul său nu se impune realuarea schemei de imunizare, iar starea lui actuală este bună, transmite CNCAV.

S-a solicitat DSP București efectuarea unei evaluări oficiale la acest centru de vaccinare, de la Romexpo, pentru verificarea modului în care procedurile în vigoare au fost respectate, implementarea delimitării fluxurilor, în funcție de tipul vaccinurilor utilizate, respectiv remedierea eventualelor disfuncționalităților constatate.

CNCAV precizează că tânărului îi va fi eliberată adeverința de vaccinare unde va fi menționat tipul vaccinului administrat la rapel.

Tânărul a fost vaccinat cu Pfizer ca primă doză, iar la rapel, din greșeală, i s-a administrat vaccin de la Moderna.

Exit mobile version