• Irlanda impune carantina obligatorie la hotel
  • Toți călătorii care nu au un test Covid negativ sau care vin din țări cu risc ridicat vor fi trimiși în carantină la hotel
  • Măsura va intra în vigoare de vineri

Irlanda îi obligă pe cei care sosesc în țară și nu au un test negativ de Covid să stea în carantină la hotel, aceștia fiind conduși la un hotel de lângă Aeroportul Dublin. La fel se întâmplă și în cazul pasagerilor care au călătorit în oricare dintre cele 33 de țări care se află pe lista destinațiilor cu risc ridicat, printre care Austria, Dubai, 17 națiuni africane și toată America de Sud, scrie Politico.

Măsura va intra în vigoare de vineri, iar portalul de rezervări este deja activ.

Stephen Donnelly, ministrul Sănătății, speră că noile restricții, dar și costurile ridicate vor descuraja în mod substanțial deplasările. Mai exact, adulții trebuie să plătească 1.875 de euro în avans pentru o carantină hotelieră de 12 zile cu trei mese incluse zilnic.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Cei care sosesc în țară fără un test PCR negativ valid vor trebui să rezerve o cameră cu 150 de euro pe zi. Acestora li se va permite să plece abia după ce vor fi testați, iar rezultatele vor fi negative.

În plus, Irlanda a publicat ghiduri de carantină în germană, portugheză și spaniolă.