Țara europeană în care ar urma un referendum pentru legalizarea canabisului

canabis

canabis

Susținătorii legalizării consumului de marijuana din Italia au anunțat sâmbătă că au strâns suficiente semnături pentru a declanșa un referendum privind liberalizarea consumului de canabis, pregătind scena pentru un vot la nivel național pe această temă, la începutul anului viitor, scrie Reuters.

Propunerea de referendum urmărește legalizarea creșterii canabisului pentru uz personal și introducerea unor pedepse mai mici pentru alte infracțiuni, astfel încât cei care vând cantități mici de droguri să nu mai riște închisoarea.

Organizatorii petiției au adunat cele 500.000 de semnături necesare în șapte zile, mult mai repede decât de obicei datorită unei legi aprobate în iulie care permite colectarea semnăturilor online. Anterior, erau permise doar semnăturile fizice.

„Acesta este un rezultat extraordinar, dar nu este surprinzător“, a declarat comitetul de organizare a referendumului.

Semnăturile vor trebui acum verificate oficial, iar organizatorii au cerut oamenilor să-și adauge numele înainte de termenul limită de la sfârșitul lunii septembrie, pentru a evita orice risc de respingere a referendumului.

Exit mobile version