• În Franţa, copiii cu vârsta de peste şase ani vor trebui să poarte măşti în aer liber şi în majoritatea spaţiilor publice, începând de luni, potrivit detaliilor publicate sâmbătă de guvernul francez.
  • Astfel, Franţa încearcă să încetinească răspândirea variantei Omicron a coronavirusului.

Noul an vine cu noi restricţii anti-COVID. Ţara în care purtarea măştilor va fi obligatorie şi în cazul copiilor mai mici. În Franţa, copiii cu vârsta de peste şase ani vor trebui să poarte măşti în aer liber şi în majoritatea spaţiilor publice, începând de luni, potrivit detaliilor publicate sâmbătă de guvernul francez.

Prin această măsură, Parisul reduce de la 11 la 6 ani vârsta la care oamenii vor trebui să poarte măşti în locurile publice. Există şi excepţii, inclusiv atunci când oamenii fac exerciţii fizice în aer liber, potrivit Politico. Premierul francez Jean Castex a prezentat săptămâna trecută o serie de alte restricţii, inclusiv cerinţa ca oamenii să lucreze de acasă cel puţin trei zile pe săptămână, începând din ianuarie.

Companiile riscă amenzi de până la 50.000 de euro pentru încălcarea acestor noi reguli. De asemenea, adunările în aer liber vor fi limitate la 5.000 de persoane, deşi guvernul francez nu a decis încă dacă evenimentele de campanie electorală din perspectiva viitoarelor alegeri prezidenţiale din aprilie vor fi supuse unor restricţii similare. Pentru a lua măsuri drastice împotriva Omicron, Parisul îşi accelerează, de asemenea, eforturile de vaccinare şi a anunţat că cetăţenii sunt acum eligibili pentru doza de rapel la trei luni de la ultima vaccinare.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Noua măsură de precauţie vine după ce ţara a înregistrat peste 230.000 de cazuri noi de COVID-19 pe 31 decembrie, cele mai recente date disponibile.