• Călin Popescu Tăriceanu a primit un document de la MAE, prin care se arată că primele înştiinţări referitoare la situaţia COVID au fost transmis autorităţilor române, din 6 ianuarie
  • În documente se arată că Ambasada României la Beijing a trimis actualizări, zilnic, din 25 ianuarie, privind evoluţia virusului
  • Tăriceanu: Domnul Iohannis şi Guvernul Său au ştiut ce se întâmplă în China şi în alte ţări, dar au preferat să ţină totul sub tăcere până când CCR le-a retezat avântul cu alegerile anticipate

Călin Popescu Tăriceanu a publicat documentele primite de la MAE, în care se arată când au fost înştiinţate autorităţile române despre situaţia coronavirus.

Conform documentului, primele date au fost comunicate pe 6 ianuarie

Tăriceanu susţine că s-a ţinut sub tăcere, pentru a nu se pierde organizarea alegerilor anticipate.

„Am primit confirmarea acestor lucruri chiar zilele trecute, în răspunsul primit de la Ministerul de Externe, la întrebarea pe care le-am adresat-o şi în care ceream detalii cu privire la informaţiile pe care Ministerul le-a furnizat autorităţilor statului român cu privire la coronavirus.

Recomandări

ZELE VREA TOMAHAWK
NEOM INAUGUREAZĂ SINDALAH
BEZOS ÎȘI APĂRĂ ZIARUL
NETFLIX LANSEAZĂ MOMENTE
MAPN VREA LEGE PT DRONE
CANICULA UCIDE

Astfel, în răspunsul primit, ministerul spune că primul semnal către autorităţi a fost transmis chiar de către Ambasada României la Beijing încă de pe data de 6 ianuarie 2020! Exact, 6 ianuarie!

După aceea, această informare a fost urmată de o notă de informare către autorităţile române la data de 23 ianuarie. Iar acum vine partea interesantă: din data de 25 ianuarie, Ambasada României la Beijing a trimis actualizări zilnice privind evoluţiile de COVID-19. Zilnic!”, spune liderul ALDE.

Tăriceanu susţine că preşedintele Klaus Iohannis şi „Guvernul Său” au ştiut ce se întâmplă în China şi în alte ţări, „dar au preferat să ţină totul sub tăcere până când CCR le-a retezat avântul cu alegerile anticipate!”.

„Iar atunci când planul anticipatelor le-a fost anulat, au schimbat macazul şi au trecut în starea de urgenţă cu măsurile pe care le ştim. Aşadar, ai noştri conducători ştiau de situaţia coronavirusului, dar ei erau mai preocupaţi de alegerile anticipate”, conchide fostul prim-ministru.

„Este de menţionat că prima sesizare cu privire la existenţa unui focar de penumonie neobişnuită în oraşul Wuhan a fost primită de MAE, la data de 6 ianuarie 2020, de la Ambasada României la Beijing. (…) Începând cu data de 25 ianuarie 2020, Ambasada României la Beijing a trimis actualizări zilnice privind evoluţiile lefate de COVID-19 în Republica Populară Chineză, fiind prezentate informaţii legate de: situaţia cazurilor de infectări, măsurile la nivel politic şi economic luate de autorităţile chineze, aspecte de ordin umanitar, situaţia cetăţenilor români”, se arată în documentul trimis de MAE.

Călin Popescu Tăriceanu a cerut, în urmă cu două luni, clarificări, ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, referitoare la pandemie şi informaţiile primite de autorităţi.