Telefonul premierului spaniol a fost infectat de programul Pegasus

Pegasus

Autoritățile spaniole au detectat programul spion „Pegasus” în telefoanele mobile ale premierului Pedro Sanchez și ale ministrului Apărării, Margarita Robles, a anunțat luni ministrul guvernamental pentru Președinție, Felix Bolanos.

Bolanos a declarat într-o conferință de presă că telefonul lui Sanchez a fost infectat în mai 2021 și atunci a avut loc cel puțin o scurgere de date. El nu a spus cine ar fi putut să-l spioneze pe premier sau dacă grupuri străine sau spaniole sunt suspectate că ar fi în spatele acestei operațiuni.

„Intervențiile au fost ilicite și externe. Externe înseamnă efectuate de organisme neoficiale și fără autorizația statului”, a spus el, adăugând că infecțiile au fost raportate la Ministerul Justiției, iar Înalta Curte se va ocupa de acest caz.

Anunțul a fost făcut după ce guvernul de coaliție de stânga a fost supus unor presiuni intense pentru a da explicații, după ce grupul canadian pentru drepturile digitale Citizen Lab a declarat că peste 60 de persoane legate de mișcarea separatistă catalană au fost ținta programelor spion „Pegasus” realizate de grupul israelian NSO.

După acuzațiile de spionaj asupra membrilor mișcării separatiste catalane, principalul aliat al guvernului minoritar în parlament, partidul de stânga pro-independență catalan ERC, a declarat că nu va susține guvernul până când Madridul nu va lua măsuri pentru a restabili încrederea.

Pere Aragones, președintele regional separatist catalan, a declarat luni, într-un comunicat: „Atunci când supravegherea în masă este împotriva mișcării catalane de independență, auzim doar tăcere și scuze. Astăzi totul se face în grabă”.

Exit mobile version