• Îngrijorarea că pătrunderea necontrolată a unei rachete spațiale chinezești în atmosfera terestră ar putea împrăștia resturi în zone populate din SUA este din ce în ce mai mare.
  • La fel ca în cazul celor două lansări anterioare, racheta și-a pierdut primul etaj de 23 de tone pe orbită, ceea ce înseamnă că va continua să facă o buclă în jurul Pământului în zilele următoare, pe măsură ce se apropie treptat de sol.
  • Presa de stat chineză a respins îngrijorările, în ciuda unor analize care sugerează că o reintrare anterioară a avariat clădiri din Coasta de Fildeș.

Se așteaptă ca bucăți dintr-o rachetă chineză Long March 5B să se prăbușească pe Pământ, în acest weekend, împrăștiind resturi în întreaga lume, inclusiv în zonele populate din Statele Unite, potrivit Sky News.

Experții de la Centrul pentru studii privind resturile orbitale și de reintrare (CORDS) monitorizează, îndeaproape, reintrarea necontrolată a 23 de tone de resturi ale rachetei chinezești.

La fel ca în cazul celor două lansări anterioare, racheta și-a pierdut primul etaj de 23 de tone pe orbită, ceea ce înseamnă că va continua să facă o buclă în jurul Pământului în zilele următoare, pe măsură ce se apropie treptat de sol.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Potrivit CORDS, „peste 88% din populația lumii trăiește sub amprenta potențială a resturilor de reintrare”.

„Reintrări necontrolate similare ale rachetelor Long March au avut loc în 2020 și 2021. O reintrare de această dimensiune nu va arde în atmosfera Pământului, iar regula generală este că 20-40% din masa unui obiect mare va ajunge la sol, deși depinde de designul obiectului”, a precizat grupul, citat de NewsWeek.

Nu este prima dată

Nu este prima dată când o astfel de rachetă chinezească amenință zonele populate, reintrări necontrolate similare au avut loc în 2020 și 2021.

În mai 2020, bucăți din propulsor s-au prăbușit deasupra Coastei de Fildeș, potrivit unei analize a astronomului Jonathan McDowell, avariind mai multe clădiri, dar fără a se înregistra răniți.

Într-un articol de răspuns la cele mai recente îngrijorări, ziarul de stat chinez, Global Times, a afirmat că țara are un „dosar de siguranță fără cusur” în ceea ce privește reintrarea necontrolată, în ciuda analizei lui McDowell.

Ziarul a mai adăugat că aceste critici sunt defăimări menite să submineze succesele Chinei în sectorul aerospațial, deoarece SUA „nu mai au cum” să oprească această dezvoltare prin alte mijloace.