• Partidul Ecologist a cerut autorităților române să interzică accesul lui George Soros în țară
  • Acești doresc o anchetă cu privire la banii magnatului investiți în România
  • George Soros a fost ultima dată în România în 2014

Partidul Ecologist din România, despre care românii au aflat că există doar după ce a transferat niște parlamentari de la PSD, a redescoperit inamicul nr. 1 al României: George Soros. Formațiunea politică a emis mai multe cereri către autoritățile din țară.

Prima dintre ele ar fi ca George Soros să aibă interdicție de a intra pe teritoriul României. A doua privește declanșarea unei anchete amănunțite cu privire la activitățile finanțate pe teritoriul României de către George Soros, în ultimii 15 ani.

„Și cere ca miliardarul de origine maghiară să nu mai aibă voie să intre pe teritoriul României. Plus o anchetă amănunțită cu privire la activitățile finanțate pe teritoriul României de către George Soros, în ultimii 15 ani”, scrie pe pagina de Facebook a partidului.

Magnatul în vârstă de 90 de ani a fost de câteva ori în România: prima dată după Revoluția din ’89 și, cel mai recent, în 2014, când s-a întâlnit inclusiv cu Victor Ponta. Teoriile conspiraței care îl implică pe George Soros și România păreau să fi ajuns la groapa de gunoi a istoriei, de când Liviu Dragnea a intrat la închisoare. Dar, iată, că Partidul Ecologist le-a dezgropat și le aruncă înapoi în spațiul public.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT