Termenul limită pentru depunerea declarației unice de venit. Cum completezi documentul fără să mergi la ghișeu

Dacă ne numărăm printre cei peste 660 de mii de români care obţin venituri din alte surse decât salariul primit de la angajator, sigur ne interesează termenul de 25 mai.

E ultima zi în care putem declara la ANAF veniturile obţinute anul trecut şi în care putem plăti taxele aferente. Câştigurile se declară prin intermediul declaraţiei unice.

Trebuie doar să descărcăm formularul de pe site-ul ANAF, să îl completăm şi apoi să-l transmitem Fiscului. O putem face și online.

Cum se completează online declarația unică de venit

„Activităţi independente, sistem real, individual, pun codul meu CAEN, adresa sediului, numărul din rezoluţie”, spune Luiza Daneliuc, consultant fiscal.

„Validaţi declaraţia, o încărcaţi pe site-ul ANAF, aşteptaţi şi verificaţi recipisa ca să vedeţi dacă apar erori, şi doar când aveţi o recipisă validă puteţi considera că declaraţia a fost depusă”, a adăugat Luiza Daneliuc.

După ce am transmis declaraţia unică, trecem la plata taxelor. Trebuie să achităm impozitul pe venit, în cotă de 10%, iar dacă veniturile noastre din 2020 au fost mai mari decât echivalentul a 12 salarii minime, datorăm şi contribuţiile la sănătate, respectiv pensii.

Ştefania este jurist de profesie, dar obţine venituri şi ca arbitru de volei. Pe ultima sută de metri, a reuşit să transmită declaraţia şi să achite taxele.

„Nu este nimic complicat. Am evitat drumul la Fisc, deoarece sunt în concediu de creştere copil. Plata de asemenea am făcut-o online, m-a ajutat ghiseul.ro”, a explicat Ștefania Dediu, titular PFA.

Exit mobile version