alephnews Vezi versiunea web

Thailanda acuză din nou Cambodgia de încălcarea armistițiului în trei locuri de la granița disputată

Diana Nechita · 30 iul. 2025, 10:12

Thailanda acuză din nou Cambodgia de încălcarea armistițiului în trei locuri de la granița disputată

Armata thailandeză a acuzat miercuri forțele cambodgiene că au încălcat acordul de încetare a focului în trei locuri de la granița disputată, fiind al doilea incident de acest fel, la mai puțin de două zile după intrarea în vigoare a armistițiului, anunță The Guardian.

Forțele cambodgiene au folosit arme de calibru mic și lansatoare de grenade, determinând Thailanda să răspundă în autoapărare. Acesta a fost al doilea incident de la semnarea acordului și reflectă un comportament care nu respectă acordurile, distruge eforturile de detensionare și împiedică încrederea dintre cele două state”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei thailandeze, generalul-maior Winthai Suvaree.

Cambodgia a respins acuzațiile, susținând că le consideră „false, înșelătoare și dăunătoare procesului fragil de consolidare a încrederii”. Purtătorul de cuvânt al Ministerului cambodgian de Externe, Chum Sounry, a cerut instituirea unui mecanism de monitorizare și observatori internaționali pentru a asigura respectarea încetării focului.

Acuzațiile vin la scurt timp după ce Thailanda și Cambodgia au semnat un armistițiu, în urma a cinci zile de confruntări armate care au dus la moartea a cel puțin 43 de persoane și strămutarea a peste 300.000 de civili de ambele părți.