• În SUA și Germania se vorbește despre pandemia celor nevaccinați, oficialii sugerând că persoanele care au fost vaccinate nu sunt relevante în evoluția crizei sanitare.
  • Astfel de expresii au încurajat un om de știință să susțină că „nevaccinații îi amenință pe cei vaccinați”. Dar este punct de vedere este mult prea simplist.
  • Persoanele vaccinate au un risc mai mic de a dezvolta o boală severă, dar sunt încă o parte relevantă a pandemiei. Prin urmare, este greșit și periculos să vorbim despre o pandemie a celor nevaccinați.


Prof. Dr. Günter Kampf a publicat un articol, în revista medicală The Lancet, prin intermediul căruia solicită încetarea stigmatizării persoanelor nevaccinate: „Solicit oficialilor la nivel înalt și oamenilor de știință să oprească stigmatizarea nepotrivită a persoanelor nevaccinate, printre care se numără pacienții, colegii și alți concetățeni ai noștri, și să depună un efort suplimentar pentru a unifica societatea.

Există tot mai multe dovezi care arată că indivizii vaccinați continuă să aibă un rol relevant în transmitere. În Massachusetts, SUA, un total de 469 de noi cazuri Covid-19 au fost detectate în timpul unor evenimente din iulie 2021, iar 346 (74%) dintre cei infectați erau parțial sau total vaccinați, dintre care 274 (79%) au avut forme simptomatice.

Valorile încărcăturii virale depistate prin test PCR au fost asemănătoare pentru persoanele complet vaccinate (media 22,8), cele nevaccinate, vaccinate cu o singură doză sau a căror stare de vaccinare era necunoscută (media 21,5).

Recomandări

ALERTĂ ÎN MAREA BALTICĂ
CARE-I ADEVĂRUL?
APUNE ERA TIKTOK?
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
OLD MUSIC IS BACK
MOMENTELE ANULUI ÎN ATP

În SUA, până pe 30 aprilie 2021 au fost raportate un total de 10.262 de cazuri de Covid-19 la persoanele vaccinate, dintre care 2.725 (26,6%) au fost asimptomatice, 995 (9,7%) au fost spitalizate și 160 (1,6%) au murit.

În Germania, 55,4% dintre cazurile simptomatice de Covid-19 identificate la pacienții cu vârsta de 60 de ani sau peste au fost la indivizi complet vaccinați, iar proporția crește în fiecare săptămână.

În Münster, Germania, au fost depistate noi cazuri Covid-19 la cel puțin 85 (22%) din 380 de persoane care au fost complet vaccinate sau care și-au revenit după boală și care au mers la un club de noapte.

Stigmatizarea nevaccinaților

Persoanele vaccinate au un risc mai mic de a dezvolta o boală severă, dar sunt încă o parte relevantă a pandemiei. Prin urmare, este greșit și periculos să vorbim despre o pandemie a celor nevaccinați.

Din punct de vedere istoric, atât SUA, cât și Germania au generat experiențe negative prin stigmatizarea unor pături ale societății pentru culoarea pielii sau religie.

Fac apel la oficialii și oamenii de știință la nivel înalt să oprească stigmatizarea persoanelor nevaccinate, care includ pacienții noștri, colegii și alți concetățeni, și să depună un efort suplimentar pentru a uni societatea.