• Washington Post a analizat contractele dubioase atribuite de mai multe țări în timpul crizei sanitare
  • Contractele din România pentru măști de protecție au atras atenția jurnaliștilor americani
  • Practici similare privind achizițiile statului și în România, și în USA

The Washington Post ne-a adăugat în lista statelor unde corupția a înflorit și mai mult în timpul epidemiei Covid-19. Astfel, România apare ca exemplu de stat în care s-au încheiat contracte dubioase pentru achiziția de ventilatoare sau măşti de protecţie, necesare în lupta contra coronavirusului.

Jurnaliștii americani dau exemplul măștilor cumpărate la suprapreț de Guvernul României de la firma Romwine and Coffee SRL, care vinde țigări și alcool. Cu un sediu la 50 de kilometri de București, aceasta a obținut două contracte cu statul în valoare de 12,6 milioane de dolari, pentru a produce măști medicinale la prețuri și de două ori mai mari decât prețul pieței.

Astfel de contracte cel puțin dubioase au încheiat și instituțiile din Statele Unite. Agenția Federală de Management al Situațiilor de Urgență va cumpăra măști de protecție în valoare de 55 de milioane de dolari, de la o companie din Delaware ce are zero experiență în producerea sau procurarea de echipamente medicale.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Sursa foto: Profimedia