• De la începutul anului peste 100.000 de oameni şi-au pierdut jobul.
  • Recrutările au scăzut cu 60% în primele şase luni ale anului 2020.
  • Specialiştii nu se aşteaptă la creşteri salariale spectaculoase în viitorul apropiat.

Dacă te pregăteai să fii promovat la locul de muncă şi să primeşti o mărire de salariu, specialiştii din piaţa muncii nu îţi dau o veste prea bună. Aceştia spun că nu preconizează creşteri spectaculoase când vine vorba de bani în viitorul apropiat, întrucât evoluţia salariilor în lunile de criză este una incertă.

 ”În momentul de faţă au îngheţat bonusurile în anumite industrii. Sunt companii care au avut scăderi de salarii, dar şi companii care au acordat creşterile anuale în primăvara acestui an. Din punctul de vedere al angajaţilor contează foarte mult deschiderea, comunicarea, securitatea, de fapt, pnetru că acesta este esenţialul în aceste momente,” afirmă Oana Datki, specialist resurse umane.

Însă experţii din piaţa muncii spun că e mai important să ai un job în această perioadă şi să nu ţi se taie din suma primită lunar pentru munca ta decât să primeşti o majorare de salariu. Este şi cazul lui Dan, un agent comercial care vrea să îşi păstreze locul de muncă, chiar dacă nu va primi mai mulţi bani din toamnă.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

”Avem un colectiv super unit, oameni în proporţie de 90% tineri. (…) Siguranţă, flexibilitate, sarcinile bine trasate, sunt destul de bun pe domeniul meu. Dacă nu ar fi fost pandemia din acest an măririle salariale bănuiesc că ar fi putut fi făcute şi mult mai devreme de toamnă,” spune Dan Predea, agent comercial.