Tinerii între 12 și 25 de ani care se vaccinează ar trebui să primească tichete educaționale sau culturale cu o valoare situată în jurul a 150 de euro, propune deputatul PNL Marilen Pirtea.

„Participarea tinerilor din România la vaccinarea pentru Covid-19 este încă redusă, procentul tinerilor vaccinați fiind situat încă sub cel al grupelor de vârstă mai mari. Principala explicație pentru această implicare redusă, oferită de tineri, se referă la expunerea mai mică a tinerilor față de riscul de a produce forme grave ale îmbolnăvirilor cu noul coronavirus. Și totuși, tinerii aflați între 12 și 25 de ani urmează să revină de la începutul viitorului an școlar, din septembrie, în colectivități cu mare densitate, în clasele școlilor și spațiile universităților, când riscurile de a deveni purtători ai virusului Covid-19 vor crește semnificativ”, semnalează deputatul liberal Marilen Pirtea.

El spune că, simultan, în dezbaterea publică apare un semnal de alarmă cu privire la riscul de a intra într-un val al patrulea de pandemie, din toamnă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„În acest context, în care aproape toți dascălii și toate cadrele universitare își propun să reia orele cu prezență fizică și speră să fie reluate toate activitățile educaționale față în față, avem o responsabilitate majoră în a motiva tinerii să se vaccineze, alături de profesori și educatori, pentru a reduce la minim riscurile de propagare a virusului periculos și reintrare într-un val de creștere pandemică. Pentru a atrage atenția tuturor tinerilor care încă nu s-au decis să se vaccineze, o foarte bună metodă de motivare este cea în care se acordă tichete valorice, convertibile în servicii și produse educaționale sau culturale, acordate celor care dovedesc că s-au vaccinat până la 1 septembrie 2021”, adaugă Pirtea.

El precizeză că în Grecia, acest tichet valoric se numește inspirat FREEDOM PASS, are valoarea de 150 de Euro și se aplică tinerilor cu vârste între 18 și 25 de ani, un total de aproape 1 milion de tineri potențiali beneficiari.

„O eventuală introducere a acestui tip de măsură de către Guvernul României, poate chiar într-o co-participare dinamică alături de autorități locale, consilii locale și județene ce pot co-finanța o astfel de măsură, ar adresa segmentul de vârste situat între 12 și 25 de ani, un total de aproape 2,5 milioane de tineri români, cu un extraordinar impact în rândul populației orașelor mari și mai ales a centrelor universitare, dar și în rândul comunităților și localităților mici. În zona rurală, unde oricum procentul celor vaccinați este foarte redus și riscurile de propagare a virusului rămân majore, elevii ar aprecia cu atât mai mult primirea unui tichet valoric, eventual, cu o valoare situată în jurul a 150 de Euro, cu ajutorul căruia ar achiziționa produse sau servicii culturale și educaționale, cărți tipărite sau digitale, abonamente la reviste științifice, abonamente sau bilete de intrare la expoziții, spectacole, muzee și spații cu circuite culturale, ori alte variante echivalente. În acest mod, am reduce riscurile pandemice, dar am promova și accesul tinerilor către mijloacele educaționale și culturale”, motivează Marilen Pirtea.