• Poliţiştii de frontieră sătmăreni au confiscat aproximativ 500 pachete cu tigări care au fost aduse din Ucraina, cu drona.
  • Doi cetăţeni români care primiseră ţigările sunt cercetaţi pentru contrabandă.
  • Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în sectorul Halemu din judeţul Satu Mare. Poliţiştii de frontieră, aflaţi în misiune, au observat, în apropierea localităţii Porumbeşti, o dronă care transporta un colet.

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au confiscat aproximativ 500 pachete cu țigări care au fost aduse din Ucraina, cu drona. Doi cetăţeni români care primiseră ţigările sunt cercetaţi pentru contrabandă.

Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în sectorul Halemu din judeţul Satu Mare. Poliţiştii de frontieră, aflaţi în misiune, au observat, în apropierea localităţii Porumbeşti, o dronă care transporta un colet.

În urma cercetării zonei, poliţiştii de frontieră au depistat, la aproximativ 2 kilometri de frontiera cu statul vecin, două persoane care au preluat un colet învelit în folie neagră şi l-au încărcat într-un autoturism.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În cel mai scurt timp au fost anunţate, despre acest eveniment, autorităţile de frontieră din Ucraina, în vederea cercetării în comun a cazului.

Persoanele, autoturismul şi coletul au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii ţigărilor, a rezultat cantitatea de 500 pachete cu ţigări, în valoare de 5.850 lei.

Autoturismul şi ţigările au fost confiscate, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.