Tim Walz și JD Vance s-au înfruntat în dezbaterea candidaților la vicepreședinția SUA. Cei doi sunt de acord că Israelul are dreptul de a se apăra

Ar susține candidații la postul de vicepreședinte din SUA un atac al Israelului asupra Iranului? Subiectul fierbinte al momentului pe plan internațional a deschis dezbaterea dintre Tim Walz și JD Vance. Cei doi senatori, de Minessota și de Ohio, au apărat cu dinții politicile celor care i-au ales să le fie vicepreședinți. Și au fost nevoiți să se apere și pe ei și să facă lumină asupra unor controverse în ceea ce îi privește. Cei doi consideră că leadershipul de la Casa Albă face diferența pe scena internațională.

Care au fost cele mai încordate momente din dezbaterea Walz-Vance?

În mare, dezbaterea a fost echilibrată. Așa cum ne așteptam, subiectul imigrației a fost unul dintre cele mai disputate. De altfel, moderatoarele au fost nevoite să le oprească ambilor candidați microfoanele, nu voiau să se mai oprească din vorbit. Coechipierul lui Trump a revenit, din noul, la subiectul imigranților haitieni, din Springfield, despre care Donald Trump a spus că mănâncă animalele de companie ale localnicilor. Este laitmotivul atacurilor republicane când vine vorba despre imigranți. Walz i-a spus că discreditează alte ființe umane și a reamintit că Trump a fost cel care a împiedicat creșterea numărului de gărzi la graniță. L-a întrebat pe Vance și ce va face în cazul copiilor născuți în SUA ai căror părinți nu au acte, republicanul a evitat răspunsul.

Ne așteptam la o discuție aprinsă și pe tema dreptului la avort, mai ales că Vance este recunoscut pentru abordarea conservatoare. A fost mult mai rezervat decât de obicei, spune chiar că și-a schimbat abordarea dură, în timp, și că nu vrea decât ca partidul republican să fie pro-familie, în cel mai complet sens al expresiei. Și că ar trebui ca fiecare stat să își decidă propria politică. Aici a intervenit și Donald Trump, de pe rețeaua lui a scris cu majuscule „TOATĂ LUMEA ȘTIE CĂ NU AȘ SUSȚINE O INTERDICȚIE FEDERALĂ A AVORTULUI, ÎN NICIUN CAZ”. A trebuit să se explice JD Vance și în cazul declarațiilor pe care le-a făcut în trecut chiar despre colegul de echipă, pe care nu l-a susținut întotdeauna.

Tot despre greșeli omenești a vorbit și Walz, când a fost strâns cu ușa să lămurească unde a fost în timpul revoltei din Piața Tiananmen, din 1989, pentru că a lăsat să se înțeleagă că era în Hong Kong, deși el ar fi ajuns în China după revoltă, nu în timpul ei. La economie, tot planul Kamalei Harris pentru a îmbunătăți viața clasei de mijloc s-a lovit de întrebarea lui Vance: de ce nu a făcut-o în cei trei ani și jumătate?

Care sunt primele ecouri?

Ambele echipe de campanie sunt mândre de candidații lor și spun că au făcut față foarte bine. O arată și cifrele, amândoi au câștigat în opinia favorabilă a publicului, potrivit unui sondaj CNN. Walz a crescut de la 46, la 59%, iar Vance de la 30, la 41% . Pe Tim Walz l-a felicitat chiar și Joe Biden. Democratul a vorbit puțin mai mult, cu 2 minute mai mult decât republicanul. Dar Vance a reușit ce și-a propus. Spunea într-un interviu de după dezbatere că a vrut să le reamintească americanilor că Donald Trump nu este caricatura în care l-a transformat Kamala Harris, ci un Președinte care a fost foarte eficient în cei patru ani de mandat. Presa amereicană scrie chiar că a fost câștigătorul serii: elegant, relaxat, zâmbitor. Și-a oferit chiar și ajutorul pentru Tim Walz, în cazul în democrații ajung la Casa Albă.

Un commentator de la Washington Post scria chiar că i-a dat impresia că avea aerul celui care știa că, orice s-ar întâmpla în noiembrie, aproape sigur va candida la prezidențialele din 2028. Un cameleon, spun alți comentatori, care se întreabă dacă dulăul MAGA își va relua retorica antiimagrație și antiavort la următorul miting de campanie.

Exit mobile version