• Timişoara iese din scenariul roșu și scapă de restricții.
  • Prefectul avertizează că lucrurile se pot schimba în orice moment.
  • Prefectul județului Timiș: „Dacă vom depăşi trei la mia de locuitori, în Timişoara, va fi din nou restricţionată activitatea operatorilor economici”

Timişoara a ieşit din scenariul roşu. După mai bine de jumătate de an, vin şi primele relaxări: se deschid restaurantele, teatrele, cinematografele şi sălile de sport.

Autorităţile au prelungit şi programul magazinelor şi al teraselor. Acestea rămân deschise până la ora 21:00, în orice zi a săptămânii, iar restricţiile de circulaţie intră în vigoare la ora 22:00.

Situaţia se poate schimba, însă, în orice moment. „Dacă vom depăşi trei la mia de locuitori, în Timişoara, va fi din nou restricţionată activitatea operatorilor economici privind restaurante, cafenele, teatre, cinematografe. Cel puţin pentru începutul săptămânii viitoare, am înţeles că nu există riscul să creştem peste trei”, precizează Zoltan Nemeth, prefectul judeţului Timiş.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT