• Traian Băsescu e de părere că Rusia trebuie sancţionată dur.
  • UE ar trebui să fie de data aceasta cinstită când vorbeşte despre sancţiuni împotriva Rusiei, declară fostul preşedinte Traian Băsescu.
  • Fostul preşedinte crede că „deocamdată, prioritatea lui Vladimir Putin este să rezolve problema cu Ucraina”.

UE ar trebui să fie de data aceasta cinstită când vorbeşte despre sancţiuni împotriva Rusiei, declară fostul preşedinte Traian Băsescu. Eurodeputatul PMP crede că obiectivul lui Vladimir Putin este ocuparea Ucrainei până la gurile Dunării.

Vladimir Putin a semnat documentele prin care recunoaşte independenţa regiunilor separatiste ucrainene Doneţk şi Lugansk. Liderul de la Kremlin a ordonat aşa-ziselor trupe ruseşti de menţinere a păcii să intre în cele două zone amintite. Kievul, SUA şi UE condamnă gestul Moscovei. Occidentul ameninţă cu sancţiuni.

Traian Băsescu spune la că „era previzibil că obiectivul major al lui Putin nu este invadarea Ucrainei, ci consolidarea autonomiei celor două aşa-zise republici autonome, Doneţk şi Lugansk. Sancţiunile va trebui să vedem cât de severe vor fi, pentru că sunt prea multe interese economice, cel puţin în Europa. V-aş aduce aminte că s-au mai impus sancţiuni, după ocuparea Crimeii şi sancţiunile au fost împotriva Crimeii, nu împotriva Rusiei. N-aş vrea să asistăm şi acum la o decizie europeană de a se impune sancţiuni împotriva Doneţkului şi Luganskului, ci împotriva Rusiei”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Fostul preşedinte crede că „deocamdată, prioritatea lui Vladimir Putin este să rezolve problema cu Ucraina. Problema cu Ucraina nu este rezolvată odată cu recunoaşterea independenţei celor două republici separatiste. Obiectivul lui Putin este să ajungă să lege terestru Crimeea, ceea ce înseamnă că va avea în continuare în vedere proiectul Novorossiya, pe care strategii ruşi îl au în vedere, acest proiect vizând extinderea ocupării Ucrainei până la gurile Dunării”.

Traian Băsescu e de părere că Rusia trebuie sancţionată dur: „Greu de spus ce mai poate face Occidentul, în afara unor sancţiuni cinstite, severe, împotriva Rusiei, pentru că militar este o variantă exclusă şi atunci rămâne izolarea politică şi izolarea economică, lucruri pe care în mod cert Rusia nu le poate suporta, dacă sunt aplicate temeinic. Ar trebui cel puţin UE să fie de data aceasta cinstită când vorbeşte despre sancţiuni împotriva Rusiei. Rusia trebuie scoasă din sistemul bancar internaţional, în primul rând, trebuie stopate vânzările de tehnologie către Rusia şi să nu mai cumpărăm gaze din Rusia. Sunt câteva elemente esenţiale. Practic, Vladimir Putin îşi consolidează armata cu bani europeni, banii din gaze”.​