alephnews Vezi versiunea web

Trei nave cargo au fost lovite astăzi de proiectile necunoscute în apropierea Strâmtorii Hormuz. De la începutul conflictului dintre SUA, Israel și Iran, cel puțin 14 nave au fost atacate

Paun Mihaela · 11 mart. 2026, 11:42

Trei nave cargo au fost lovite astăzi de proiectile necunoscute în apropierea Strâmtorii Hormuz. De la începutul conflictului dintre SUA, Israel și Iran, cel puțin 14 nave au fost atacate

Trei nave au fost lovite miercuri de proiectile necunoscute în Strâmtoarea Hormuz, potrivit agențiilor de securitate maritimă și unor surse din domeniu, citate de Reuters. Unul dintre atacuri a provocat un incendiu la bordul unei nave și a forțat evacuarea majorității echipajului.

Nava de tip bulk carrier Mayuree Naree, sub pavilion thailandez, a fost vizată și avariată la aproximativ 11 mile marine nord de Oman, au declarat două surse din domeniul securității maritime, citate de Reuters.

UK Maritime Trade Operations (UKMTO) a anunțat ulterior, referindu-se la incident, că incendiul a fost stins și că nu există impact asupra mediului. O parte din echipaj a rămas la bordul navei.

Anterior, nava container One Majesty, sub pavilion japonez, a suferit avarii minore după ce a fost lovită de un proiectil necunoscut la aproximativ 25 de mile marine (46 km) nord-vest de Ras Al Khaimah, în Emiratele Arabe Unite, au declarat două surse din domeniul securității maritime.

Membrii echipajului sunt în siguranță, iar nava se îndreaptă către un punct de ancorare sigur, au adăugat sursele.

O a treia navă, tot de tip bulk carrier, a fost lovită de un proiectil necunoscut la aproximativ 50 de mile marine nord-vest de Dubai, potrivit firmelor de securitate maritimă.

Traficul prin Strâmtoarea Hormuz, o rută esențială prin care trece aproximativ 20% din aprovizionarea globală cu petrol și gaze, a scăzut rapid de la începutul conflictului SUA- Israel cu Iranul, pe 28 februarie.

Cele mai recente incidente ridică la cel puțin 14 numărul navelor atacate de la începutul conflictului.