• William Barr, procurorul general al Statelor Unite, a spus că nu a existat o fraudă atât de mare la urne încât să producă o schimbare majoră
  • Barr, aliat al lui Trump în ultimii ani, a precizat că FBI și procurorii au analizat plângerile venite până acum privind nereguli
  • Michael Balsamo, jurnalist Associated Press: „Contrazice direct ce am auzit de la președinte și de la aliații lui

Încă un soldat loial al lui Trump abandonează lupta. William Barr, procurorul general al Statelor Unite, a spus că nu a existat o fraudă atât de mare la urne încât să producă o schimbare majoră.

Barr, aliat al lui Trump în ultimii ani, a precizat că FBI și procurorii au analizat plângerile venite până acum privind nereguli, dar că situațiile găsite au fost punctuale. Procurorul general a făcut afirmațiile într-un interviu pentru Associated Press.

Michael Balsamo, jurnalist Associated Press: „Contrazice direct ce am auzit de la președinte și de la aliații lui, care au spus că a existat o asemenea fraudă. Este neclar dacă procurorul general a discutat aceste lucruri cu președintele.“

Trump este la curent. Iar Rudy Giuliani și restul echipei juridice a președintelui au contra-atacat. „Au contestat afirmațiile procurorului general. Ei cred că au prezentat acuzații substanțiale“, spune Michael Balsamo, jurnalist Associated Press.

Dar Barr nu s-a întors complet împotriva lui Trump. În același interviu, a dezvăluit că în octombrie, procurorul care investighează originea scandalului Trump-Rusia a fost făcut procuror special. Asta înseamă că va fi greu de concediat de către Biden.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În presă au apărut deja dovezi că portretizarea lui Trump ca agent rusesc a fost doar o strategie de campanie a lui Hillary Clinton. Mai mult, Biden ar fi știut de situație.