alephnews Vezi versiunea web

Trump acordă postum Medalia Prezidențială a Libertății lui Charlie Kirk: „A fost un martir al libertății. Va fi înscris în rândul adevăraților eroi americani”

Alexandru Ioana · 15 oct. 2025, 06:40

Trump acordă postum Medalia Prezidențială a Libertății lui Charlie Kirk: „A fost un martir al libertății. Va fi înscris în rândul adevăraților eroi americani”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acordat marți, postum, Medalia Prezidențială a Libertății activistului conservator Charlie Kirk, fondatorul organizației Turning Point USA, ucis luna trecută în timpul unui eveniment universitar din Utah, conform CNN.

Un omagiu adus unui „martir al libertății”

Ceremonia a avut loc în Grădina Trandafirilor a Casei Albe, în prezența familiei, a membrilor administrației și a mai multor figuri proeminente din media conservatoare.

Trump a spus că numele lui Kirk „va fi înscris în rândul adevăraților eroi americani”.Charlie a fost un luptător neînfricat pentru libertate, un om care a spus adevărul chiar și atunci când era periculos. A fost ucis în floarea vârstei pentru curajul său. A fost un martir al libertății”, a declarat președintele.

Distincția a fost primită de Erika Kirk, văduva activistului, care conduce acum organizația Turning Point USA. „Vă mulțumesc, domnule președinte, pentru că ați onorat memoria soțului meu într-un mod atât de profund. Această distincție arată că adevărul și libertatea nu pot fi ucise”, a spus Erika.

Trump a calificat uciderea drept „un act demonic și odioas de violență politică”. „El a fost asasinat pentru că a spus adevărul, pentru că a apărat valorile americane. Este o pierdere imensă pentru țară”, a afirmat președintele.