alephnews Vezi versiunea web

Trump, aflat în China, îl invită pe Xi Jinping la Casa Albă, în septembrie. Reuters: „În spatele ușilor închise, discuțiile sunt tensionate pe tema Taiwanului”

Sandu Maria · 14 mai 2026, 16:04

Trump, aflat în China, îl invită pe Xi Jinping la Casa Albă, în septembrie. Reuters: „În spatele ușilor închise, discuțiile sunt tensionate pe tema Taiwanului”

Președintele american Donald Trump, aflat într-o vizită oficială în China, l-a invitat pe liderul chinez Xi Jinping și pe soția acestuia, Peng Liyuan, la Casa Albă, pe 24 septembrie.

Așteptăm cu interes”, a declarat Trump în timpul unui discurs rostit la un banchet organizat la Beijing.

https://media.alephnews.ro/2026/05/WhatsApp-Video-2026-05-14-at-15.41.06.mp4

Președintele american a descris Summitul de joi, cu mize uriașe, drept „o zi fantastică” și „istorică”, iar întâlnirile au fost „extrem de pozitive și productive”.

Întâlnirea din septembrie ar urma să fie a treia dintre cei doi lideri în al doilea mandat al lui Trump. Aceștia s-au mai întâlnit în Coreea de Sud în octombrie.

Xi a vizitat ultima dată Statele Unite în noiembrie 2023, când s-a întâlnit cu fostul Președinte Joe Biden, în marja Summitului APEC de la San Francisco.

https://media.alephnews.ro/2026/05/WhatsApp-Video-2026-05-14-at-15.04.30.mp4

Xi și Trump au afișat o atitudine cordială și optimistă în declarațiile făcute la banchet, lăudându-și reciproc „leadershipul” și „viziunea”.

În spatele ușilor închise, însă, discuțiile au fost mai tensionate, Taiwanul conturându-se ca principal punct de fricțiune, potrivit Reuters.

Oficialii chinezi au transmis că Xi „i-a subliniat Președintelui Trump că problema Taiwanului este cea mai importantă chestiune în relațiile dintre China și SUA”, în timp ce un oficial de la Casa Albă a omis în mod vizibil să facă orice referire la Taiwan în declarațiile pentru presă.

Înainte de vizita în China, Trump a declarat că se așteaptă să aibă „o discuție lungă” cu Xi despre Iran, deși a insistat că „nu are nevoie de ajutorul Chinei” pentru a pune capăt conflictului. Trump a spus că Xi a fost „relativ cooperant” în privința Iranului, adăugând că va fi „o vizită interesantă” și că „se vor întâmpla multe lucruri bune”.

La rândul său, Xi este așteptat să insiste pentru încetarea vânzărilor de arme americane către Taiwan și pentru prelungirea armistițiului comercial convenit în octombrie, care a oprit escaladarea tarifelor dintre SUA și China.

Comentariile din presa chineză au sugerat, de asemenea, că Beijingul caută un „viitor mai bun” în relația cu SUA și o relație care să „aducă mai multă stabilitate și certitudine” într-o lume turbulentă.

Trump e însoțit de miliardarii americani

Trump este însoțit în această vizită de directorii executivi ai marilor companii americane și din sectorul tehnologic.

Printre numele grele care îl însoțesc pe Trump se numără Jensen Huang de la Nvidia, Tim Cook de la Apple, Elon Musk de la Tesla și SpaceX, Larry Fink de la BlackRock, precum și alți executivi de la Meta, Visa, JP Morgan, Boeing, Cargill și altele.

https://media.alephnews.ro/2026/05/WhatsApp-Video-2026-05-14-at-14.58.36.mp4

Prezența lui Jensen Huang este notabilă, întrucât cipurile avansate de Inteligență Artificială produse de Nvidia reprezintă un punct central al rivalității dintre SUA și China.

Huang nu figura pe lista inițială a delegației, dar a fost ulterior invitat personal de Trump.