Trump anunță că nu vrea să prelungească Tratatul nuclear NEW START dintre SUA și Rusia, care a expirat astăzi: „NEW START a fost un acord prost negociat de SUA. Ar trebui să-i punem pe experții noștri nucleari să lucreze la un Tratat nou”

- Acordul New Start a expirat la miezul nopții și marchează sfârșitul cooperării între Washington și Moscova
- Tratatul limita numărul de ogive nucleare strategice desfășurate de fiecare parte la 1.550
- Președintele american Donald Trump vrea ca și China să fie inclusă într-un acord de reducere a arsenalului nuclear.
Președintele american Donald Trump anunță pe Truth Social că preferă ca „experții nucleari americani” să dezvolte „un nou tratat nuclear îmbunătățit, modernizat și durabil”, în loc să prelungească Tratatul NEW START cu Rusia – care a expirat astăzi, marcând astfel sfârșitul cooperării nucleare de decenii dintre cele două mari puteri militare.
Tratatul NEW START limita numărul de ogive nucleare strategice desfășurate de fiecare parte la 1.550 și stabilea un anumit nivel de transparență, inclusiv transferul de date, notificări și inspecții la fața locului.
Tot astăzi, înaintea anunțului lui Trump, AXIOS a raportat că, în cadrul negocierilor din Abu Dhabi, SUA și Rusia ar fi convenit să prelungească, totuși, Tratatul.
Trump, care a vorbit miercuri cu Președintele chinez Xi Jinping, dorește ca și China să fie inclusă într-un acord de reducere a arsenalului nuclear. Beijingul a refuzat până acum negocierile cu Moscova și Washingtonul, având doar o fracțiune din numărul focoaselor lor – aproximativ 600, comparativ cu circa 4.000 fiecare pentru Rusia și SUA.
Mesajul integral al lui Trump:
„Statele Unite sunt cea mai puternică țară din lume. Mi-am reconstruit complet Armata în primul meu mandat, incluzând arme nucleare noi și numeroase arme recondiționate. Am adăugat, de asemenea, Forța Spațială și acum continuăm să ne reconstruim Armata la niveluri nemaivăzute până acum. Adăugăm chiar și nave de luptă, care sunt de 100 de ori mai puternice decât cele care au cutreierat mările în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – Iowa, Missouri, Alabama și altele.
Am oprit izbucnirea războaielor nucleare în întreaga lume între Pakistan și India, Iran și Israel și Rusia și Ucraina.
În loc să prelungim „NEW START” (un acord prost negociat de Statele Unite care, pe lângă toate celelalte, este încălcat grav), ar trebui să-i punem pe experții noștri nucleari să lucreze la un tratat nou, îmbunătățit și modernizat, care să poată dura mult timp în viitor. Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni!”, a scris Trump pe Truth Social.