Trump convoacă o reuniune de urgență în Situation Room pe tema războiului din Iran, după ce a anulat brusc negocierile din Pakistan. Iranul a prezentat astăzi o nouă propunere pentru un acord cu SUA

- Trump a prelungit armistițiul pe termen nedefinit, până când „Guvernul profund fracturat al Iranului va prezenta o propunere unitară de pace”.
- Trump a acuzat Iranul că a încălcat armistițiul de mai multe ori.
- Trump cere Iranului, ca parte a oricărui acord de pace, să renunțe la ambiția de a dezvolta și deține o armă nucleară.
- Strâmtorea Ormuz este blocată de Iran de la începutul războiului, iar prețurile la petrol au explodat
- Blocada SUA impusă de Trump în Strâmtoarea Ormuz a început luni, 13 aprilie, după ce negocierile din weekend dintre SUA și Iran, mediate de Pakistan, au eșuat.
- Trump a acceptat pe 7 aprilie un armistițiu de 2 săptămâni cu Iranul, la insistența Pakistanului.
- SUA-Israel au lansat Operațiunea Epic Fury împotriva Iranului pe 28 februarie.
Președintele american Donald Trump convoacă astăzi o întâlnire de urgență în Situation Room pe tema războiului din Iran, cu membrii cheie ai Administrației sale, potrivit Fox News.
Întâlnirea are loc după ce Iranul a transmis o nouă ofertă pentru un acord cu SUA, care presupune redeschiderea Strâmtorii Ormuz în schimbul încetării blocadei americane asupra porturilor iraniene.
Oferta Iranului este încă departe de cerințele lui Trump – care vrea, în primul rând, ca Iranul să nu dețină și să nu dezvolte niciodată o armă nucleară.
Mai mult, Trump a precizat că nu va ridica blocada maritimă până când nu se ajunge la un acord final cu Iranul.
Propunerea Iranului de astăzi vine după ce Trump a anulat în weekend zborul emisarilor săi, Steve Witkoff și Jared Kushner, către Pakistan, unde ar fi trebuit să aibă loc cea de-a doua rundă de negocieri pentru încheierea războiului.
„Iranienii ne pot suna oricând vor. Le-am spus reprezentanților mei că nu vor mai face zboruri de 18 ore degeaba, pentru a nu vorbi despre nimic”, a spus Trump, justificând anularea bruscă a negocierilor.
În același timp, armistițiul dintre SUA și Iran mediat de Pakistan este în vigoare de pe 7 aprilie și, deși ar fi trebuit să expire pe 21 aprilie, Trump l-a prelungit săptămâna trecută pe termen nedefinit, invocând faptul că „Guvernul iranian este extrem de fracturat”, iar „încetarea focului, precum și blocada maritimă a SUA, vor continua până când iranienii vor prezenta Statelor Unite o propunere unitară pentru un acord”.
Cu toate acestea, Casa Albă a avertizat că „răbdarea lui Trump nu este nelimitată”. Trump a avertizat că „Armata SUA a folosit perioada armistițiului pentru a se reaproviziona militar” și „este pregătită oricând să reia bombardamentele”.
Care este stadiul negocierilor
Prima rundă de negocieri directe dintre SUA și Iran din Islamabad au început la scurt timp după anunțul încetării focului mediat de Pakistan pe 7 aprilie, în timp ce războiul intra în a șaptea săptămână.
Negocierile – cele mai înalte discuții SUA-Iran de la Revoluția Islamică din 1979 – au eșuat după 21 de ore de discuții, iar televiziunea iraniană a afirmat că „cerințele prea mari” ale Statelor Unite au reprezentat „un obstacol” în calea ajungerii la un acord. Televiziunea iraniană a precizat că „principalele puncte de blocaj în negocieri au fost deschiderea Strâmtorii Ormuz, drepturile Iranului de a îmbogăți uraniu și „alte probleme”.
J.D. Vance, care a condus delegația SUA, a declarat că negocierile s-au încheiat fără acord, iranienii refuzând termenii SUA privind renunțarea la arma nucleară.
„Plecăm cu o propunere simplă – Iranul să înțeleagă că ce le oferim este cea mai bună ofertă a noastră și este finală. Vom vedea dacă o acceptă”, a spus Vance.
Trump insistă ca Iranul să renunțe la stocurile de uraniu îmbogățit, capabil să fie transformat în arme nucleare. Președintele american a precizat că „99% dintre condițiile sale pentru un acord cu Iranul este ca Iranul să accepte că nu va deține niciodată o armă nucleară”.