• În clipul video, susţinători ai lui Trump protestează pe o stradă din oraşul The Villages, scrie CNN.
  • Manifestanții strigă: White power! („Puterea albilor!”)
  • Tim Scott, singurul republican de culoare din Senatul american, condamnă retweet-ul lui Trump spune că ar trebui eliminat.

Indignare pe rețelele de socializare, dar și în Senatul american, după ce Donald Trump a distribuit un clip în care susţinătorii săi strigă „White power!” Potrivit The Guardian, președintele american sau cineva care are acees la contul său de Twitter, a șters postarea după trei ore.

Donald Trump a scris în descrierea clipului: „Mulţumesc oamenilor măreți din The Villages. Stânga radicală nu face nimic, democraţii vor cădea la toamnă. Joe (Biden) Coruptul e terminat”.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Judd Deere, a precizat că „Președintele Trump este un mare fan al oraşului The Villages și nu a auzit acea exclamație (White Power n.r.) din clip. „

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT