- Donald Trump l-a ales pe Robert F. Kennedy Jr. ca secretar al Departamentului Sănătății și Serviciilor Umane (HHS).
- Kennedy, un activist de mediu, a renunțat la candidatura sa prezidențială independentă pentru a-l susține pe Trump.
- HHS supraveghează agenții importante precum FDA, CDC, NIH și programele Medicare și Medicaid.
Donald Trump l-a ales pe Robert F. Kennedy Jr. pentru postul de Secretar al Sănătății al SUA în viitoarea sa Administrație, scrie Reuters.
Advertisment
RFK Jr. va prelua conducerea unei agenții masive care supraveghează totul – de la medicamente, vaccinuri și siguranța alimentelor, până la cercetarea medicală și programele de protecție socială Medicare și Medicaid.
Kennedy, un fost democrat care a candidat ca independent la alegerile prezidențiale din acest an, a abandonat cursa după ce a încheiat un acord care prevedea să-i acorde lui Trump sprijinul său, cu promisiunea că va avea un rol în sănătate în viitoarea Administrație.
Recomandări
„El va ajuta la refacerea sănătății Americii. Vrea să facă câteva lucruri și îi vom permite să se apuce de treabă”, a spus Trump în discursul său de victorie de pe 6 noiembrie.
Departamentul Sănătății și Serviciilor Umane supraveghează Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA), Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), Institutul Național de Sănătate (NIH) și massivele programe Medicare și Medicaid, care oferă asigurare de sănătate pentru cei săraci, persoanele cu vârsta de 65 de ani și peste, precum și persoanele cu dizabilități.
Cu zeci de milioane de beneficiari în Medicaid și Medicare, HHS a avut un buget de 3,09 trilioane de dolari pentru anul fiscal 2024, reprezentând 22,8% din bugetul federal al SUA.
Cum arată Administrația Trump până acum
- Vicepreședinte: JD Vance
- Secretar de stat: Marco Rubio
- Procuror general: Matt Gaetz
- Secretarul Apărării: Pete Hegseth
- Secretarul pentru Securitate Internă: Kristi Noem
- Secretar al Sănătății: Robert F. Kennedy Jr.
- Director de Informaţii Naţionale: Tulsi Gabbard
- Consilier pentru securitate națională: Mike Waltz
- Director CIA: John Ratcliffe
- Șef de cabinet al Casei Albe: Susie Wiles
- Liderul majorității din Senat: John Thune
- Administrator EPA: Lee Zeldin
- Ambasador la Națiunile Unite: Elise Stefanik
- Consilierul Casei Albe: Bill McGinley
- Sef adjunct de cabinet: Dan Scavino
- Țarul de frontieră: Tom Homan
- Ambasador în Israel: Mike Huckabee
- Consilieri guvernamentali în eficiență: Elon Musk și Vivek Ramaswamy
- Trimis pentru Orientul Mijlociu: Steve Witkoff
- Dan Scavino, Stephen Miller, James Blair și Taylor Budowich vor ocupa cu toții funcții importante în Casa Albă.