• Joe Biden o va avea alături pe Kamala Harris, în rolul de vice-președinte
  • Trump a anunțat că a câștigat alegerile înaintea încheierii procesului electoral
  • Donald Trump acuză o fraudă a votului

America numără voturile, iar lumea întreagă privește cu atenție și îngrijorare, cum ar spune președintele nostru. La ora aceasta, știm că SUA vor avea un nou conducător. Democratul Joe Biden este în față la numărătoarea voturilor, dar procesul nu s-a încheiat.

270 e numărul magic pentru cei doi candidați. Numărătoarea în timp real îl poziționează pe Joe Biden la 238 – e numărul electorilor care au mers pe mâna democratului. Trump stă la 213. Șase state sunt încă nedecise – Nevada, care va termina cel mai târziu, dar și Michigan și Wisconsin. În toate Biden are un avantaj de câteva zecimi.

Trump conduce în alte trei state care continuă să numere – Pennsylvania, Carolina de Nord și Georgia. În cifre absolute, Biden a depăsit 70 milioane voturi, iar Trump 67.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

La startul numărătorii, Trump se vedea deja câștigător. N-a așteptat calculele finale și a strigat tare că va rămâne la Casa Albă. A acuzat că au fost multe furturi girate de tabăra democrată. De la el de acasă, din Delaware, Biden s-a arătat optimist. „Suntem pe drumul cel bun”, le-a transmis el suporterilor.

După ce s-a văzut depășit de Biden la numărătoare, Trump a schimbat discursul de învingător cu cel legat de fraudare.

„Cum se face că azi-noapte conduceam, chiar solid, în multe state cheie, în mare parte dominate și controlate de democrați. Apoi, unul câte unul, voturile au început să dispară ca prin magie. FOARTE CIUDAT…”

A fost rapid taxat de voci cu priză la public din lumea politică, dar și din media. Moderatorul Jimmy Kimmel nu s-a abținut – „un om care încă nu a pierdut alegerile strigă că ele au fost fraudate”.

„Ar face bine să asigure un transfer de putere, pentru că are niște bătălii de dat în justiție”, a spus și fostul purtător șef de cuvânt de la Casa Albă, Anthony Scaramucci – dat afară de Trump.

În schimb, din Europa, Trump a primit felicitări. Premierul Sloveniei a vrut să fie primul care îl felicită pentru victorie. S-a grăbit puțin…Discursul triumfător al lui Trump dinaintea stabilirii rezultatelor și mesajul de felicitare al premierului Sloveniei nu puteau să nu ne amintească de o altă bucurie de o noapte: Mircea Geoană.

Ca să mai toarne gaz pe foc, Trump a anunțat dinaintea aflării rezultatului că avocații săi vor contesta scrutinul, mai ales pe cel din Pennsylvania.
Atragerea Curții Supreme în lupta pentru Casa Albă nu e o noutate.

Există precedentul Al Gore – George W. Bush. Acum 20 de ani, democratul a contestat la instanța supremă rezultatele din Florida. Alegerile au fost tranșate o lună mai târziu în favoarea republicanului Bush Junior.