• Trump a vorbit 1h și 32 de minute. Recordurile anterioare sunt tot ale lui Trump.
  • Trump a avut cel mai lung discurs din istoria candidaților la Președinția SUA.
  • Trump își continuă campania sâmbătă alături de JD Vance.
  • Tabăra democraților îi cere lui Joe Biden să se retragă din cursă.
  • Campania lui Biden spune că POTUS nu se retrage și se ceartă cu liderii democrați.


Donald Trump a avut cel mai lung discurs din toată istoria Americii al unui candidat la Președinție. Locul 2 și 3 la discursurile lungi de nominalizare îi aparțin tot lui.

Este primul fost președinte nominalizat de partidul său pentru șefia Americii după ce a pierdut precedenta cursă prezidențială. Iar pentru Trump premierele continuă. De la Roosevelt și Nixon încoace tot Trump este primul care obține 3 nominalizări consecutive la Președinție, este prima persoană găsită vinovată de un juriu care se află în această situație și este și primul candidat vizat de o tentativă de asasinat.

Show-ul de 4 zile al republicanilor s-a terminat, iar pentru ei campania electorală intră în linie dreaptă.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Tabăra democraților îi cere lui Joe Biden să se retragă din cursă

Aseară, în jurul orei 10-11, întregul complex media al democraților anunța că Joe Biden se va retrage și că practic nu mai are nicio șansă. Este vorba despre lideri precum Nancy Pelosi și Barack Obama. James Comey, fostul șef al FBI și apropiat al democraților, a ieșit inclusiv într-un interviu la BBC spunând că, în acest moment, Joe Biden nu mai are nicio șansă. Imediat după aceasta, a apărut un raport al NBC despre reproșurile pe care familia Biden și Joe Biden le fac în acest moment echipei lui Barack Obama.

Familiile Obama și Biden nu s-au înțeles foarte bine în ultimii ani. În acest moment, familia Biden îi reproșează familiei Obama că, prin greșelile lor, l-au adus la putere pe Donald Trump în 2016, citind greșit sondajele. Ei spuneau că Hillary Clinton avea nouă puncte avans față de Donald Trump. Familia Biden, conform unor surse, susține că în 2016 nominalizatul ar fi trebuit să fie Joe Biden, dar Barack Obama nu a fost de acord.

Acum, familiile se ceartă prin presă, iar lucrurile au continuat după convenția republicanilor, unde atmosfera a fost foarte bună, deprimând și mai mult democrații. Azi dimineață, surse apropiate de Joe Biden spuneau că problema nu este la el, ci la apropiații săi, care îl țin într-o bulă și nu îi spun adevărul. În același timp, familia Biden are această problemă cu Nancy Pelosi, „maestra artelor marțiale democrate”, în vârstă de 84 de ani, și cu influența foarte mare a lui Barack Obama.

Azi dimineață, la emisiunea „Morning Joe”, preferată de Joe Biden, familia Biden era acuzată că îl ține într-o bulă și nu îi dau informațiile corecte, scoțându-l din politică într-un mod urât. După emisiune, șefa de campanie a lui Joe Biden a afirmat că el este candidatul lor la președinție și nu va pleca nicăieri. Însă, imediat după aceasta, a apărut un alt raport pe NBC, anunțând că familia Biden ar pregăti ieșirea lui Joe Biden din cursă. Casa Albă a negat din nou că Biden ar putea pleca.

Cine i-ar putea lua locul lui Biden

Informațiile pe care le dau liderii Partidului Democrat indică faptul că Joe Biden va ieși din cursă, deși nu se știe când și cum. Se pare că nu este acceptată nici măcar Kamala Harris. Ar dori o convenție democratică în 2-3 săptămâni, cu mai mulți candidați, dacă Biden este scos din cursă. Kamala Harris dorește să fie susținută de Joe Biden, dar este clar că cei care îl împing pe Biden să iasă din cursă o susțin pe Harris pentru a menține controlul asupra mecanismului partidului. Deși democrații ar putea pierde președinția, vor să nu piardă majoritatea în Senat.

Joe Biden este presat să anunțe retragerea din cursă. În caz contrar, este posibil ca facțiunea puternică din Partidul Democrat să îi ceară chiar să părăsească funcția de președinte al Statelor Unite. Aceasta ar însemna că vicepreședintele Kamala Harris ar putea deveni președintele de facto și astfel să intre în campanie.

Citește și