„După Iran, Cuba e următoarea”. Trump laudă Operațiunea Epic Fury la cel mai mare Summit de Investiții finanțat de Arabia Saudită, în Miami: „Iranul trebuie să deschidă Strâmtoarea Trump, adică Ormuz…Aliații NATO vor plăti scump pentru că nu au ajutat SUA”

- Trump a anunțat începerea negocierilor cu Iranul.
- Statele Unite au transmis Iranului un plan în 15 puncte pentru a pune capăt războiului.”
- Oficialii iranieni rămași în viață spun că Trump „minte pentru stabilizarea prețurilor la petrol”
- O posibilă locație pentru negocierile dintre SUA și Iran ar putea fi Islamabad, capitala Pakistanului.
- SUA-Israel au lansat Operațiunea Epic Fury împotriva Iranului pe 28 februarie.
- Iranul a amenințat că răspunsul său va fi „zdrobitor” și a ripostat prin atacarea Israelului și a mai multor baze americane din Orientul Mijlociu, inclusiv din Qatar, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Kuwait.
- Iranul a început să atace navele petroliere din Strâmtoarea Ormuz, o rută maritimă vitală pentru transportul global de petrol.
- După blocarea Strâmtorii Ormuz, prețurile la petrol au explodat.
- Trump a solicitat mai multor țări, inclusiv Chinei, Franței, Marii Britanii, Japoniei și Coreei de Sud să trimită „nave de război” pentru a deschide Strâmtoarea Ormuz, în cooperare cu SUA.
- Trump: „Operațiunea Epic Fury merge excelent. I-am distrus. Militar, Iranul nu prea mai are nimic”
- Ayatollahul Iranului Ali Khamenei, precum și întreaga comandă militară iraniană, au fost uciși în Operațiunea SUA-Israel.
- Mojtaba Khamenei a fost ales oficial noul Lider Suprem al Iranului.
- Trump: „Războiul se va încheia în curând”
- Pentagonul: „Avem capacitatea de a continua lupta oricât este nevoie”
Președintele american Donald Trump este din nou cap de afiș în această seară la Miami, la o importantă conferință de investiții finanțată de Arabia Saudită, care reunește lideri de afaceri globali, decidenți politici și investitori.
Trump și-a început discursul lăudând Operațiunea SUA-Israel în Iran: „În această seară, suntem mai aproape ca niciodată de ascensiunea Orientului Mijlociu, care este în sfârșit liber de teroarea și agresiunea iraniană. Avem arme despre care nimeni nu știe, cu excepția câtorva dintre noi…Le-am distrus 97% din lansatoare...Mai avem 3.554 de ținte rămase și le vom termina destul de repede. Liderul Suprem al Iranului nu mai este Suprem; e mort. Fiul e fie mort, fie într-o stare foarte proastă. Cred că a spus: „Doar țineți-mă departe de asta…Iranul ne imploră să facem un acord cu ei. Deja asistăm la schimbarea regimului. La un moment dat, vom pleca din Iran.
Vorbind despre Strâmtoarea Ormuz, Trump a dezvăluit ce planuri are: „Iranul trebuie să deschidă Strâmtoarea Trump, adică Ormuz… agențiile de știri false vor spune că am spus-o din greșeală. Nu există accidente cu mine…”.
Criticând din nou NATO pentru refuzul de a ajuta SUA în deblocarea Strâmtorii Ormuz, Trump a spus: „Dacă „marele război” s-ar întâmpla vreodată, garantez că aliații noștri nu ar fi acolo. Au făcut o mare greșeală. Doresc să mulțumesc întregului Regat al Arabiei Saudite; au fost de mare ajutor, spre deosebire de NATO. Va fi costisitor pentru aliații care n-au fost acolo pentru SUA”.
Despre Summit
Summitul Prioritar al Inițiativei Viitoare de Investiții (FII), un eveniment de trei zile, este organizat între 25 și 27 martie la Faena Hotel and Forum din Miami Beach.
Evenimentul are loc în contextul în care piețele globale se confruntă cu presiuni suplimentare din cauza războiului în curs cu Iranul, care stârnește îngrijorări privind perturbările aprovizionării cu energie și stabilitatea economică.
Apariția lui Trump marchează al doilea an consecutiv în care adresează Summit-ului de la Miami, organizat de Institutul FII și susținut de fondul suveran de investiții al Arabiei Saudite.
La eveniment sunt așteptați peste 1.500 de participanți, inclusiv înalți oficiali guvernamentali, directori executivi și afaceriști din întreaga lume.
Desfășurată sub tema „Capital în Mișcare”, conferința se va concentra pe tendințele globale de investiții în schimbare, inclusiv piețele energetice, inteligența artificială și fluxurile de capital transfrontalier, pe măsură ce economiile se adaptează la creșterea ratelor dobânzii și diviziunilor geopolitice.
Statele Unite negociază acum cu Iranul; Operațiunea Epic Fury continuă
Înainte de eveniment, Trump a publicat pe Truth Social: „Voi ține un discurs important despre economie la Miami. Operațiunea noastră militară din Iran merge GROZAV!”.
Joi seara, Trump a anunțat pe Truth Social că prelungește ultimatumul pentru Iran cu 10 zile, pentru negocieri: „La cererea Guvernului iranian, această declarație servește drept confirmare că întrerup perioada de distrugere a centralelor energetice cu 10 zile, până luni, 6 aprilie 2026, ora 20:00, ora Estică. Negocierile sunt în curs și – în ciuda afirmațiilor eronate contrare din partea Presei Fake News și a altora – decurg foarte bine. Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei probleme!“.
Totodată, Casa Albă a avertizat Iranul: „Dacă nu acceptați acordul de pace cu SUA, Trump va dezlănțui iadul asupra voastră”.
Acum, Statele Unite așteaptă răspunsul Iranului la propunerea SUA.