Trump, mai atent și drăgăstos după patru ani: „Prima doamnă, atât de delicată și frumoasă, și-a îndeplinit misiunea”

Plecarea lui Donald Trump de la Casa Albă a venit la pachet cu foarte multe momente inedite. Parcă după 4 ani a învățat să fie mai atent și drăgăstos.
Puține au fost momentele în care fostul președinte și-a arătat iubirea public fața de Melania. Dar a făcut-o în ultimul lui discurs în calitate de președinte.

„A fost ceva foarte special, am făcut foarte multe. Prima doamnă, atât de delicată și frumoasă, și-a îndeplinit misiunea. Ce am făcut noi a fost uimitor, am reconstruit armata SUA. Dacă nu începea pandemia am fi avut cifre la niveluri record, deja am avut cifre pe care nu le-a mai văzut America”, a declarat președintele republican.


Nu chiar atât de populară pe cât o spune Trump. Pentru că dacă ne referim la asta în rândul primelor doamne ale Americii, sondajele o situează undeva la coada clasamentului pe Melania.

Melania Trump: „Să fiu Prima voastră Doamnă a fost o mare onoare. Vă mulțumesc pentru dragoste și suport. O să fiți în gândurile și rugăciunile mele. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți.”

Dar știi și tu că soții Trump nu trăiesc o căsnicie ca-n povești. Nu de puține ori au fost momentele în care Melania a refuzat să-l ia de mână, chiar dacă toate camerele erau țintite asupra lor.

Exit mobile version