• Trump a contestat vineri faptul că drapelele au rămas în poziție de doliu în timpul ceremoniei sale de învestire.
  • Biden a ordonat ca drapelele să fie coborâte la jumătate de catarg timp de 30 de zile din ziua decesului lui Carter.
  • „Democrații sunt cu toții amețiți de faptul că magnificul nostru drapel american ar putea fi în jumătate de catarg în timpul inaugurării mele”, a declarat Trump.

Donald Trump s-a plâns vineri că drapelele americane vor fi încă coborâte la jumătate de catarg în onoarea regretatului președinte Jimmy Carter în timpul inaugurării lui Trump la 20 ianuarie. Președintele Joe Biden a ordonat ca drapelele să fie coborâte la jumătate de catarg timp de 30 de zile din ziua decesului lui Carter, pe 29 decembrie, așa cum se obișnuiește atunci când moare un președinte american, scrie Reuters.

Trump, care și-a anunțat intenția de a participa la slujba de comemorare a lui Carter la Washington, pe 9 ianuarie, a contestat vineri, într-o postare pe Truth Social, faptul că drapelele au rămas în poziție de doliu în timpul ceremoniei sale de învestire.

„Democrații sunt cu toții amețiți de faptul că magnificul nostru drapel american ar putea fi în jumătate de catarg în timpul inaugurării mele”, a declarat Trump, folosind un termen utilizat frecvent pentru poziția coborâtă atunci când drapelul se află pe o navă.

Recomandări

„SCUZE, VOLODYA, NU SUNT EU”
BIDEN VINE CU SANCȚIUNI
O ALTĂ COINCIDENȚĂ?
O NOUĂ CRIZĂ POLITICĂ?
BOX OFFICE-UL DE WEEKEND
ROMÂNIA E ÎN TOP

„Ei cred că este atât de grozav și sunt atât de fericiți pentru că, de fapt, ei nu iubesc țara noastră, se gândesc doar la ei înșiși”, a spus Trump. Trump a spus că, din cauza decesului lui Carter de săptămâna trecută, drapelul american va fi „pentru prima dată în timpul unei inaugurări a unui viitor președinte, la jumătate de catarg”.

Citește și