- Donald Trump a discutat cu Vladimir Putin despre eventuala participare a liderului de la Kremlin la summitul G7
- Kremlin: „Donald Trump l-a informat pe Vladimir Putin despre ideea sa de organizare a summitului G7 cu posibila participare a liderilor din Rusia, Australia, India şi Coreea de Sud”
- Participarea Rusiei la reuniunile G8 a fost suspendată în 2014, după anexarea regiunii ucrainene Crimeea
Preşedintele SUA, Donald Trump, a discutat luni cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre planul Washingtonului de invitare a liderului de la Kremlin la summitul G7, informează agenţia de presă Tass şi site-ul Axios.com.
Advertisment
„Donald Trump l-a informat pe Vladimir Putin despre ideea sa de organizare a summitului G7 cu posibila participare a liderilor din Rusia, Australia, India şi Coreea de Sud”, anunţă Biroul de presă al Kremlinului.
Donald Trump şi Vladimir Putin au evidenţiat importanţa intensificării dialogului SUA-Rusia pe tema stabilităţii strategice şi a consolidării încrederii în domeniul militar.
Recomandări
„S-a stabilit să fie menţinute contactele la diverse niveluri. Printre altele, Vladimir Putin şi Donald Trump au discutat despre sfera energetică, despre cooperarea în domeniul spaţial şi combaterea coronavirusului.
Cei doi preşedinţi au schimbat opinii despre măsurile luate de cele două ţări pentru a încetini răspândirea virusului.
Vladimir Putin i-a exprimat recunoştinţa sa lui Donald Trump pentru trimiterea în Rusia a unor aparate de respiraţie artificială. Preşedintele Rusiei l-a felicitat pe Donald Trump pentru lansarea cu succes a navetei Crew Dragon, pe 30 mai, cu care au fost transportaţi astronauţi americani la Staţia Spaţială Internaţională.
A fost confirmat angajamentul de a dezvolta cooperarea spaţială în beneficiul ambelor părţi”, precizează Kremlinul, catalogând conversaţia drept constructivă, specifică domeniului afacerilor şi substanţială.
Guvernul Marii Britanii a declarat că este dreptul Washingtonului de a decide ce lideri sunt invitaţi la reuniunea de anul acesta a Grupului ţărilor puternic industrializate, G7, în condiţiile în care summitul se va desfăşura în SUA.
Însă Guvernul de la Londra semnalează că se opune readmiterii Rusiei în Grupului naţiunilor puternic industrializate. La rândul său, premierul Canadei, Justin Trudeau, a declarat că Rusia nu va fi binevenită în organizaţie atât timp cât nu respectă reglementările internaţionale.
Participarea Rusiei la reuniunile G8 a fost suspendată în 2014, după anexarea regiunii ucrainene Crimeea.
- Economia Regatului Unit nu a înregistrat nicio creștere în ultimul trimestru. PIB-ul pe cap de locuitor a scăzut cu 0,2% comparativ cu anul precedent
- Crin Antonescu este candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale
- Atacatorul de la Târgul de Crăciun din Germania are o istorie de amenințări legate de acte violente. Medicul a spus că „va efectua acțiuni care atrag atenția și de care oamenii își vor aminti”
- Organizațiile internaționale acuză Israelul de genocid în Gaza, în ciuda sprijinului continuu al SUA
- STUDIU. Starea de bine se îmbunătățește atunci când cânți. Care sunt beneficiile muzicii asupra sănătății
Partenerii noștri