Trump spune că războiul din Iran se va termina „în curând”: „Practic, nu mai avem nimic de atacat”

- SUA-Israel au lansat Operațiunea Epic Fury împotriva Iranului pe 28 februarie.
- Iranul a amenințat că răspunsul său va fi „zdrobitor” și a ripostat prin atacarea Israelului și a mai multor baze americane din Orientul Mijlociu, inclusiv din Qatar, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Kuwait.
- Trump: „Operațiunea Epic Fury merge excelent. Militar, nu prea le-a mai rămas nimic”
- Ayatollahul Iranului Ali Khamenei, precum și întreaga comandă militară iraniană, au fost uciși în Operațiunea SUA-Israel.
- Mojtaba Khamenei a fost ales oficial noul Lider Suprem al Iranului.
- Trump: „Niciun nou Lider iranian nu va rezista fără aprobarea mea”.
- Pentagonul: „Avem capacitatea de a continua lupta oricât este nevoie”
- Trump a specificat că va decide împreună cu Netanyahu când se va încheia războiul.
Președintele american Donald Trump a declarat pentru AXIOS miercuri că „războiul din Iran se va încheia „în curând”.
„Practic, nu mai avem nimic de atacat. Câteva chestii mărunte… Când vreau să se termine, se va termina”, a afirmat Trump într-un scurt interviu telefonic.
Trump a mai declarat acest lucru și luni, în prima sa conferință de presă de la începutul războiului din Iran, când a spus că „războiul se va termina în curând” și că „militar, Iranul este distrus”.
„Am câștigat în Iran, dar încă nu suficient. Leadership-ul lor s-a dus. Nu mai au Marină, forțe aeriene, radare, telecomunicații, nu mai au leadership – totul s-a dus. Statele Unite au atacat peste 5.000 de ținte în Iran. Putem spune că e un succes absolut ce am realizat. Marele risc în Iran a dispărut. Am eliminat Marina, o Marină puternică, forțele aeriene, rachetele și dronele s-au dus în mare parte, leadership-ul s-a dus! Voi decide cu Administrația mea ce facem în continuare. Se va termina destul de repede”, a spus Trump luni.
Iranul a spus că Regimul iranian va decide când se încheie războiul – nu Statele Unite.
Operațiunea Epic Fury a intrat în a 12-a zi
Războiul (Operațiunea Epic Fury) a început în urmă cu aproape două săptămâni, pe 28 februarie, la ordinul lui Trump, prin atacuri americane și israeliene comune asupra Iranului, după ce Iranul a refuzat să accepte condițiile Statelor Unite pentru un acord nuclear, prin care să renunțe total la programul său nuclear și de rachete care amenință Europa, SUA, Israelul și alte țări din Orientul Mijlociu.
Iranul a ripostat prin atacarea Israelului și a mai multor baze americane din Orientul Mijlociu, inclusiv din Qatar, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Kuwait.
Trump i-a avertizat pe oficialii iranieni să capituleze și să scape cu viață, sau să „înfrunte o moarte sigură”.„Fac din nou apel la IRGC, Regim, Poliția iraniană – DEPUNEȚI ARMELE ȘI AVEȚI IMUNITATE DEPLINĂ, ALTFEL VĂ AȘTEAPTĂ MOARTE SIGURĂ”, a spus Trump.
„Avem cea mai puternică Armată din lume – Marina lor este distrusă, 24 nave distruse în 3 zile – multe nave! Sisteme lor antiaeriene sunt distruse, nu mai au forțe aeriene, nu mai au apărare antiaeriană. Toate avioanele lor sunt distruse. Comunicațiile lor sunt distruse. Rachetele, lansatoarele – toate s-au dus în proporție de 60% și 64%. Dar altfel, o duc destul de bine iranienii…Am și întrebat – ce le-a mai rămas?”, a spus Trump.
Trump a anunțat că Statele Unite au capacitatea de a continua Operațiunea atât cât este nevoie, mai mult de 4-5 săptămâni, până când cele 4 obiective majore ale Statelor Unite și ale Israelului vor fi atinse – anume să distrugă programul de rachete al Iranului, să anihileze Marina iraniană, să oprească Iranul de a deține vreodată o armă nucleară și să oprească Regimul din a mai finanța vreodată armate teroriste din afara țării (grupări teroriste proxy precum Hezbollah, Hamas, Houthi).