alephnews Vezi versiunea web

Trump va cere Europei să plătească Statelor Unite „sutele de miliarde de dolari” acordate Ucrainei: „Vom cere banii, chiar dacă o facem cu întârziere”

Sandu Maria · 3 sept. 2026, 21:55

Trump va cere Europei să plătească Statelor Unite „sutele de miliarde de dolari” acordate Ucrainei: „Vom cere banii, chiar dacă o facem cu întârziere”

Președintele american Donald Trump anunță, pe Truth Social, că Statele Unite vor cere Europei să plătească retroactiv pentru ajutorul militar și muniția trimise Ucrainei în timpul războiului cu Rusia.

Trump a criticat politica Administrației fostului președinte Joe Biden și a susținut că Europa ar fi trebuit să suporte costurile pentru o parte semnificativă a armamentului furnizat Ucrainei.

„Sute de miliarde de dolari au fost date Ucrainei și NATO, gratuit, pe care Europa le-ar fi plătit – dacă i s-ar fi cerut acest lucru”, a transmis Trump, adăugând că Statele Unite „vor cere acei bani”, chiar dacă acest lucru se întâmplă „cu ceva întârziere”.

Totodată, Trump a criticat presa care a scris că Statele Unite au rămas fără muniții în războiul din Iran:

„Pentru SCURSURILE TRĂDĂTOARE care refuză să relateze corect despre Operațiunea noastră Militară din Iran: avem practic cantități nelimitate de muniție de nivel mediu spre înalt, cu mult mai mult decât am putea folosi vreodată în această operațiune sau în orice alt război (ceea ce este foarte puțin probabil!), care ar putea avea loc în mod improbabil. În plus, producem muniție la niveluri nemaiîntâlnite până acum. Ne facem rezerve și ne pregătim pentru orice situație neprevăzută care ar putea apărea”, a transmis Trump.

Trump a sugerat, de asemenea, că Statele Unite își vor prioritiza propriile rezerve de armament înainte de a relua vânzările către aliați.

„Le păstrăm pentru noi, pentru SUA, în loc să le vindem altora, dar vânzările către aliați vor începe din nou în curând”, a transmis Președintele american.